În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă preoţească în Protopopiatul Lipova
Marţi, 12 mai, preoţii din Protopopiatul Lipova s-au întrunit cu ocazia desfăşurării conferinţei preoţeşti de primăvară cu tema ,,2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“, la Mănastirea Feredeu, Protopopiatul Lipova. Întrunirea a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în biserica cu hramul ,,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ de la Mănastirea Feredeu, de un sobor de preoţi alcătuit din pr. Adorian Lucian Trif de la Parohia Galşa, pr. Florin Ardeuan de la Parohia Chesinţ şi pr. Valentin Săvuşcă de la Parohia Dorgoş. Şedinţa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepis-copul Aradului, care după cuvântul de întâmpinare al părintelui Ioan Jidoi, protopopul locului, a transmis arhiereşti binecuvântări preoţimii din Protoieria Lipova. În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfinţia Sa a eviden-ţiat importanţa şi actualitatea temei propuse spre abordare de către Sfântul Sinod, evidenţiind cele două unităţi: parohia şi mănăstirea, care sunt chemate să conlucreze pentru a răspunde nevoilor actuale ale credincioşilor Bisericii noastre. Referentul conferinţei a fost pr. Adorian Lucian Trif de la Parohia Galşa, iar coreferenţi au fost pr. Florin Ardeuan de la Parohia Chesinţ, pr. Valentin Săvuşcă de la Parohia Dorgoş, pr. Casian Blaga de la Parohia Juliţa şi pr. Ile Gheorghe de la Parohia Vărădia. Părintele Adorian Lucian Trif a scos în evidenţă aspecte legate de misiunea parohiei şi a mănăstirii, identificând câteva metode pe care preotul le poate folosi în misiunea sa pastoral-misionară, cum ar fi: catehizarea credincioşilor, vizitele pastorale, consilierea, dezvoltarea asistenţei sociale în parohie. La final părintele stareţ Ilarion Tăuceanu, gazda conferinţei, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, precum şi preoţimii Protoieriei Lipo-va pentru prezenţă. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frăţească. (Protos. Iustin Popovici)