Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Conferinţă preoţească şi moment comemorativ la Galați
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc marți, 15 mai, conferinţa pastoral-misionară de primăvară. Întrunirea a debutat în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori. Tema conferinței preoțești, desfășurată tot în Catedrala Arhiepiscopală, a fost „2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam”. După cuvântul de deschidere rostit de ierarhul locului a urmat prelegerea principală susținută de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, intitulată „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de astăzi. Unitatea de credinţă ca bază a unităţii de limbă şi neam”. În continuare, mai mulţi preoţi înscrişi la examenul pentru obţinerea gradului I în preoţie au avut intervenţii la tema susţinută.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a încheiat lucrările conferinţei semestriale de primăvară de la Dunărea de Jos, mulţumind atât distinsului invitat, cât şi preoţilor participanţi pentru prezența la acest eveniment. La finalul conferinței a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru făuritorii Marii Uniri.
Miercuri, 16 mai, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați a fost oficiată o slujbă de pomenire de către IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din Administrația eparhială, la împlinirea a 126 de ani de la mutarea la cele veșnice a Episcopului Melchisedec Ștefănescu. În continuare, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, s-a desfășurat conferința intitulată „Episcopul Melchisedec Ștefănescu, precursor al dialogului intercreștin actual. Unitatea Bisericii Ortodoxe pe plan intercreștin internațional”, susținută de pr. prof. dr. Viorel Ioniță. Manifestarea cultural-ştiințifică a adunat laolaltă oameni de cultură, profesori, istorici, preoți, studenți și elevi gălățeni. Cu această ocazie, chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat întrunirea și a adresat un cuvânt de omagiere a ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu.