Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Conferinţă semestrială de primăvară în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au debutat conferinţele pastoral-misionare corespunzătoare primului semestru al anului 2015. Tema conferinţei a fost „Misiunea parohiei astăzi“. Primele întruniri au avut loc la Protopopiatul Covurlui, în data de 18 mai, şi la Protopopiatul Târgu Bujor, în data de 19 mai. La întrunire au fost invitaţi preoţii slujitori împreună cu familiile lor, alţi copii din parohii însoţiţi de părinţi, precum şi profesori de religie. În cadrul dezbaterilor a fost analizată şi situaţia orei de religie în parohiile celor două protopopiate, părinţii participanţi la această întrunire constituindu-se în filiale APOR. Seria conferinţelor va continua în data de 22 mai la Protopopiatul Brăila. (Pr. Gabriel Molocea)



.jpg)
