După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţe duhovniceşti la Năsăud
Credincioşii năsăudeni vor putea participa în perioada Postului Mare la seria de conferinţe duhovniceşti intitulată „Cuvinte pentru suflet“, organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni“ şi Protopopiatul Năsăud. Întâlnirile vor avea loc în fiecare joi seara, la mai multe parohii din protopopiat. Vor fi invitaţi preoţi, monahi şi duhovnici din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, care vor oferi sfaturi credincioşilor năsăudeni pentru îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti, după cum a spus coordonatorul Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni“, Paul Gavriloaie. Printre invitaţi se află arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Eparhie, arhim. Teofil Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox clujean, pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei, ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial, şi ieromonahul Maxim Morariu, duhovnicul Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii“ din Salva, judeţul Bistriţa Năsăud. (Andreea Pâgleşan)



.jpg)
