Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferinţe preoţeşti în Buzău şi Vrancea
În Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au loc, în fiecare protoierie, conferinţele preoţeşti semestriale, care au ca temă "Taina Sfintei Cununii - prezentare istorică, teologică, liturgică şi pastorală; practici neortodoxe". Seria de conferinţe a fost deschisă, marţi, de Protopopiatul Buzău I, iar vineri va avea loc o întâlnire a preoţilor din Protopopiatul Mărăcineni.
Protoieria Mărăcineni, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, organizează mâine conferinţa preoţească semestrială, la care participă toţi preoţii din cadrul protopopiatului. În dimineaţa zilei se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Mărăcineni, la care vor participa toţi preoţii invitaţi la conferinţă. Tema întâlnirii preoţeşti este "Taina Sfintei Cununii - prezentare istorică, teologică, liturgică şi pastorală; practici neortodoxe". Preotul Ioan Mocliuc, de la Parohia Moşeşti, va susţine un referat în care va evidenţia aspectele propuse de tema respectivă. După susţinerea referatului va urma şi seminarizarea temei discutate, participanţii putând pune întrebări şi ridica diferite aspecte care ţin de săvârşirea Tainei Sfintei Cununii. Conferinţa va fi condusă de părintele Constantin Călin, consilier social-misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, delegatul Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie, şi de părintele protoiereu Dănuţ Baba de la Protopopiatul Mărăcineni. Marţi a avut loc o conferinţă similară în Biserica "Buna Vestire - Banu" din oraşul Buzău, cu preoţii din cadrul Protopopiatului Buzău I. La această întâlnire a participat şi Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de părintele protoiereu Ştefan Vişan de la Protopopiatul Buzău I. Înaintea prezentării referatului şi de seminarizare a temei s-a săvârşit slujba de Te Deum în prezenţa chiriarhului locului. Tema de discuţie a fost "Taina Sfintei Cununii - prezentare istorică, teologică, liturgică şi pastorală; practici neortodoxe". "Am avut bucuria de a găzdui conferinţa preoţească din Protoieria Buzău I, bucurie sporită de prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Epifanie în mijlocul nostru şi, în acelaşi timp, de actualitatea temei dezbătute în cadrul ei, legată de Sfânta Taină a Cununiei. Am rememorat pe parcursul conferinţei tot ceea ce am învăţat din punct de vedere dogmatic despre această Taină a Bisericii noastre, însă extrem de interesante şi de un real folos au fost aspectele legate de practicile neortodoxe legate de ea, fapt care s-a văzut şi din animarea participanţilor la această conferinţă şi dezbaterile care s-au produs pe marginea acestor aspecte, cât şi semnalul de alarmă legat de înmulţirea numărului de divorţuri şi ceea ce se cheamă "căsătoria de probă", realităţi care sapă la temelia unei vieţi de familie fireşti, la temelia unei societăţi bazate pe precepte sănătoase", ne-a spus părintele Alin Leontin Balica, secretar al Arhiepiscopiei Buzăului şi parohul Bisericii "Buna Vestire -Banu". În Eparhia Buzăului şi Vrancei, conferinţele preoţeşti semestriale de toamnă se vor încheia pe 25 octombrie.