Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Congres Naţional de Istorie a Presei la Galaţi
Municipiul Galaţi găzduieşte, în perioada 4-5 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei. Evenimentul este organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei, în cooperare cu cadre didactice ale Universităţii „Dunărea de Jos“ şi cercetători din cadrul Bibliotecii „V. A. Urechia“ din Galaţi.
Întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, organizatorii au dedicat întregul spaţiu al congresului presei primei conflagraţii mondiale.
Evenimentul a debutat vineri, 4 aprilie, în Catedrala arhiepiscopală printr-o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cuvântul adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că presa „a luptat dintotdeauna cu armele păcii, chiar şi pe timp de război. De aceea, ea ne-a ajutat şi ne ajută foarte mult să aducem armele luminii, înţelegerii şi cooperării în viaţa popoarelor de astăzi, prin lecţia importantă ce ne-o oferă cei de ieri. Fericiţii eroi sunt magiştrii care ne învaţă să cultivăm pacea şi armonia, prin apostolii păcii, care sunt istoricii presei de ieri, de astăzi şi de mâine!“ La finalul slujbei, Chiriarhul Dunării de Jos a oferit jurnaliştilor şi oamenilor de cultură iconiţe, pliante şi cărţi duhovniceşti.
A doua parte a manifestării a avut loc în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. În deschiderea lucrărilor, un grup de tineri, membri ai Asociaţiei „Tradiţia Militară“ din Bucureşti, au oferit participanţilor la congres un moment-remember din Primul Război Mondial. În cadrul acestuia, au fost prezentate uniforma şi drapelul de luptă din acea vreme şi a fost depus jurământul militar.
Programul a continuat cu expuneri şi luări de cuvânt în care au fost abordate subiecte legate de presa naţională din timpul războiului, articole semnate de Camil Petrescu, Octavian Goga, Ioan Slavici, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga - editorialist în vreme de război, dar şi teme privind publicitatea în vreme de război sau fotojurnalismul românesc.
La eveniment au participat cadre didactice, cercetători ştiinţifici, istorici şi jurnalişti din ţară şi străinătate.