În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Consfătuirea naţională a membrilor ASCOR şi LTCOR
Membrii celor 34 de filiale ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) şi ale Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) din întreaga ţară au participat ieri, 17 aprilie, la consfătuirea naţională organizată în Bucureşti. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Consfătuirea naţională a ASCOR şi a LTCOR a avut loc în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi a fost deschisă de pr. prof. dr. Vasile Gavrilă, îndrumătorul duhovnicesc al membrilor din cadrul filialelor ASCOR şi LTCOR Bucureşti, care a precizat că scopul consfătuirii este acela de „a lua pulsul lucrărilor tinerilor, dar şi al nevoilor sau problemelor cu care se confruntă“, pentru ca, în urma dezbaterilor, să se găsească soluţii sau răspunsuri pentru fiecare cerinţă. Necesitatea consfătuirilor anuale ale filialelor ASCOR şi LTCOR din întreaga ţară şi filiala ASCOR Chişinău din Moldova, a mai subliniat pr. Vasile Gavrilă, este determinată de schimbările rapide care se petrec în cadrul societăţii, ale căror consecinţe sunt mai vizibile în centrele universitare în care tinerii îşi desfăşoară activităţile. „Numai o fire şi o capacitate tânără pot rămâne în ton cu modificările societăţii şi pot percepe în modul cel mai concret şi cel mai bine schimbările acesteia. Toate acestea sunt o provocare pentru dumneavoastră, dar, în acelaşi timp, şi pentru Biserică, acesta fiind şi motivul pentru care nişte organizaţii de tineret în sânul Bisericii nu sunt doar bine-venite, ci absolut necesare, pentru că prin ele Biserica percepe mult mai bine ritmul bătăilor inimii societăţii la nivelul tinerilor şi poate regla lucrarea în raport cu tinerii, în funcţie de reacţia şi de răspunsul dumneavoastră în faţa tuturor provocărilor. Cu alte cuvinte, Biserica poate răspunde provocărilor mai bine, avându-vă pe dumneavoastră, dar şi dumneavoastră puteţi răspunde provocărilor mai bine, având călăuzire Biserica, pentru faptul că, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, un lucru chiar bun nu mai este bun dacă nu este bine făcut“, a explicat pr. Vasile Gavrilă.
La consfătuirea naţională a participat şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a transmis binecuvântarea şi felicitările Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru activitatea tinerilor creştini ortodocşi din România. Apoi, Preasfinţia Sa a reliefat că în societate, ca şi în Biserică, „înnoirile intervin prin prezenţa dinamică a tinerilor“, dând exemplu mişcarea Rugului Aprins, format, în special, din tineri care au dorit înnoirea vieţii duhovniceşti. „Sentimentul acesta al înnoirii este o provocare şi pentru dumneavoastră ca să vă hotărâţi şi cu prilejul acestei consfătuiri la o lucrare şi mai intensă, mai ales în rândul celor de vârsta dumneavoastră, dar şi oricând consideraţi că Biserica poate fi ajutată de tinereţea, priceperea şi inspiraţia dumneavoastră. Noi vă privim cu mult drag şi cu mult optimism, aşa cum îl privea Mântuitorul pe tânărul din Evanghelie care a venit şi L-a întrebat ce trebuie să facă ca să moştenească viaţa de veci şi ca să fie desăvârşit. Astfel, prezenţa sau înscrierea unor tineri în cele două organizaţii ASCOR şi LTCOR arată dorinţa aceasta, pentru că cele două organizaţii nu sunt nici sindicale, nici politice, nici cercuri literare, ci organizaţii ale tinerilor care au o identitate confesională foarte bine determinată şi care vor să se angajeze în lucrări de sprijinire a misiunii Bisericii în societate“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.
La consfătuirea anuală a mai fost prezent şi Alexandru Mălureanu, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, delegatul consilierului patriarhal Adrian Lemeni pentru prima sesiune a întâlnirii.
Consfătuirea naţională ASCOR şi LTCOR se încheie mâine, 19 aprilie. Concomitent are loc şi întrunirea Consiliului Naţional ASCOR pentru întocmirea şi semnarea procesului-verbal al întrunirii. Consfătuirea anuală ASCOR şi LTCOR se organizează de peste 15 ani, iar activităţile derulate de tineri au rolul de a promova credinţa strămoşească şi tradiţiile poporului român.