Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Consfătuirea profesorilor de religie din Buzău
La Liceul Pedagogic „Spiru Haret“ din Buzău a avut loc marţi, 15 septembrie, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Buzău. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
La începutul anului școlar, profesorii de religie din județul Buzău s-au întâlnit pentru a discuta mai multe aspecte și probleme pe care le întâmpină în școlile unde predau și au căutat mijloace pentru îmbunătățirea procesului educațional. Întâlnirea de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Au participat pr. prof. Cristian Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul; prof. Robert Roşioru, inspector de religie pe județul Buzău; şi Ioan Şolea, preşedintele Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie din Buzău. În cadrul şedinţei au fost evidenţiate diferite aspecte din anul şcolar 2014-2015 şi s-au stabilit priorităţile pentru noul an şcolar.
De asemenea, s-a discutat despre necesitatea îmbunătăţirii orei de religie şi a colaborării dintre părinţi, profesori şi preoţii din parohii. În acest sens la întâlnire au fost invitați și părinții protoierei de la protopopiatele Buzău I, Buzău II, Pătârlagele şi Râmnicu Sărat din județul Buzău. „Aflându-ne la începutul anului școlar, era firesc să fie abordate la această întâlnire teme legate de misiunea profesorului de religie în școală și cu toții am apreciat că este necesară o creștere calitativă a actului educațional.
Se impune mai multă disciplină, iar profesorii de religie trebuie să fie exemple atât pentru colegii lor, dar mai ales pentru elevii din școală care la ora de religie au nevoie să își înțeleagă rostul și sensul vieții, pentru că au posibilitatea să dobândească trăsăturile necesare formării unui caracter puternic, unui om sănătos din toate punctele de vedere”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian. O întrunire similară a avut loc miercuri, 16 septembrie, în municipiul Focşani, cu profesorii de religie din judeţul Vrancea, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier-media eparhial.