În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Galaţi
Marți, 12 septembrie 2017, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat consfătuirea anuală cu profesorii de religie din judeţul Galaţi în Sala de conferinţe „Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Centrului eparhial al arhiepiscopiei.
În deschiderea întrunirii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a susţinut o reflecţie teologică cu privire la formarea şi lucrarea misionară a profesorului de religie în şcoala românească. În continuare, a fost analizată situaţia orei de religie în contextul misionar actual, accentuându-se exigenţele şi criteriile stabilite prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la îmbunătăţirea actului didactic şi s-a făcut o diagnoză a procesului educaţional la disciplina religie pentru anul şcolar 2016-2017.
Pe ordinea de zi s-au aflat şi aspecte privind aplicarea noii programe la clasa a V-a şi abordarea unei strategii în vederea elaborării noilor programe pentru clasele de liceu, motivarea existenţei compendiului pentru toate disciplinele de la clasa a V-a, până la tipărirea manualelor pentru fiecare disciplină, folosirea auxiliarelor existente în contextul Ordinului 4.576/09.08.2017, organizarea concursurilor şcolare în anul şcolar 2017-2018 şi reevaluarea parteneriatelor cu parohiile şi implicarea mai atentă a profesorilor de religie la programele Bisericii.
La final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.