În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Consfătuirea profesorilor de religie din Tulcea
Profesorii de religie de la unitățile școlare din Episcopia Tulcii s-au întrunit marți, 19 septembrie, pentru a analiza și a dezbate diferite aspecte metodice și legislative pentru noul an școlar.
Întâlnirea profesorilor de religie a avut loc la Școala Generală „Alexandru Ciucurencu” din municipiul Tulcea și a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. „Lucrările consfătuirii au fost deschise de Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, care a rostit un cuvânt de învățătură subliniind mai multe idei, cum ar fi: «Menirea profesorilor de religie este aceea de a dezvolta legătura copilului cu Dumnezeu sau de a insufla tinerilor valorile spirituale ale Bisericii și ale neamului românesc». Despre importanța predării acestei discipline, Preasfinția Sa a afirmat că «ora de religie se predă de 25 de ani și roadele nu încetează să se arate, fiindcă religia pregătește cetățeni pentru patria pământească, dar și cetățeni pentru patria cerească». În continuare, prof. Nicoleta Partebună a prezentat referatul «Educația creștină a copilului», după care au fost prezentate structura noului an școlar 2017-2018, raportul de activitate al inspectorului de specialitate, precum și precizări metodologice și legislative pentru noul an școlar”, a precizat pr. Felix Neculai, consilier cultural eparhial.
La întrunirea profesorilor de religie au mai fost prezenți pr. Ionel Strat, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, și pr. Neculai Felix, consilier cultural eparhial. „În cadrul întâlnirii a fost prezentat și numărul 14 al publicației «Catehetul tulcean», revistă de spiritualitate și metodică a profesorilor de religie din județ. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a acordat două distincții speciale: Diplomă de excelență preotului Ionel Strat, inspector de specialitate, pentru implicarea deosebită în organizarea taberei creștine «În căutarea unui prieten», desfășurată la Tulcea în perioada 10-24 iulie 2017, și Diploma «Profesorul anului» doamnei Valerica Marin de la Școala Generală «Alexandru Ciucurencu» – Tulcea, pentru activitatea deosebită desfășurată la catedră în cursul anului școlar 2016-2017. Un loc special a fost alocat discuțiilor libere unde s-au dezbătut noutățile metodologice și s-au făcut propuneri de îmbunătățire a actului didactic pentru noul an școlar. S-au făcut referiri și recomandări privind programele școlare, manualele, olimpiadele și concursurile din cursul anului”, a mai precizat pr. consilier Felix Neculai.