Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Continuarea unei moșteniri a Patriarhului Justinian
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat vineri, 7 septembrie, Centrul social-pastoral „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Călimănești-Căciulata, județul Vâlcea. Așezământul aparține de Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale din cadrul Administrației Patriarhale. La final, Patriarhul României a vizitat Mănăstirea Cozia, aflată în vecinătatea centrului, și a depus o candelă și o coroană de flori la mormântul Domnitorului Mircea cel Bătrân.
La momentul de rugăciune de la Centrul social-pastoral „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Călimănești-Căciulata a participat și IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. După binecuvântarea așezământului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit centrului o icoană a sfântului ocrotitor, felicitându-i pe pr. Ștefan Ababei, consilier patriarhal coordonator al Sectorului stavropighii patriarhale și centre sociale, și pe diac. George Ene, directorul firmei „Arcada”, pentru lucrările realizate.
„Ne bucurăm că această înnoire a casei corespunde dorinței ctitorului, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian, care, fiind vâlcean, a ținut la locurile acestea, dorind ca să vină mai des. De asemenea, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie și Mănăstirea Cozia pentru buna vecinătate și cooperare și ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să desfășurăm o activitate pastoral-misionară, mai ales pentru pelerinii care merg în Transilvania și spre Vâlcea, care doresc să viziteze frumoasele mănăstiri din Arhiepiscopia Râmnicului”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Centrul social-pastoral „Sfântul Ilie” servește drept casă de oaspeți și pentru angajații și invitații Patriarhiei Române, fiind disponibile 24 de camere pentru persoanele care beneficiază de efectele curative ale apelor minerale și sulfuroase de la Călimănești-Căciulata. Lucrările de înnoire a așezământului au fost efectuate în perioada martie-noiembrie 2017.
Închinare și binecuvântare la Mănăstirea Cozia
După binecuvântarea centrului social-pastoral, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat Biserica „Sfânta Treime” și ansamblul Mănăstirii Cozia, ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân. După întâmpinarea în pridvorul locașului de cult, IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie a prezentat Preafericirii Sale rolul acestei vechi lavre monahale de pe malul Oltului. „Cu multă dragoste v-am așteptat Preafericirea Voastră și vă mulțumim că ați venit în această mănăstire voievodală, mai ales în acest an deosebit pentru Mănăstirea Cozia, întrucât s-au împlinit 600 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului ei, Mircea cel Bătrân”, a spus Arhiepiscopul Râmnicului.
În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a vorbit despre rolul ctitoriilor voievodale în păstrarea credinței și unității poporului român.
„Această biserică este foarte armonioasă și impresionează nu atât prin masivitatea ei, cât prin armonia și prin pictura ei bizantină. Se vede că ctitorul ei avea o credință puternică și că a dorit să aibă locul de veci într-o mănăstire, știind că celelalte construcții, în general cele militare, sunt foarte trecătoare, dar Biserica, în rugăciunile ei pentru ctitori, dăinuie în istorie, are vocația de a răspândi în istorie mireasma veșniciei. De aceea, cunoaștem că voievozii români au creat două tipuri de cetăți: militare, pentru apărarea integrității teritoriale, și spirituale, biserici de mănăstire mai întâi, apoi biserici de mir, pentru apărarea integrității și identității spirituale a noastre. Aceasta ne arată că ei erau educați de Biserică în dreapta credință și aveau conștiința că apără creștinătatea întreagă, nu doar teritoriul Țării Românești. […] Avem în domnitorii noștri din Evul Mediu o foarte mare frumusețe a sufletului, inspirată din frumusețile Liturghiei, ale cărților de cult, ale fineții miniaturilor, din frumusețea picturilor și din deschiderea istoriei spre veșnicie. Toate acestea arată că domnitorii noștri nu erau simpli militari, ci oameni foarte iubitori de evlavie și de frumusețe netrecătoare veșnică. Ei erau oameni ai cultului și ai culturii izvorâte din cult”, a spus Patriarhul României.
Mănăstirea Cozia este „un sanctuar al conștiinței naționale românești”, a mai spus Preafericirea Sa. „Zidul vechi al mănăstirii este în permanență izbit de valurile Oltului, aceasta arată greutățile dăinuirii noastre pe aceste pământuri românești. Foarte multe valuri ale istoriei au lovit și lovesc integritatea Bisericii, dar învățăm de la domnitorii luptători, credincioși, ctitori de locașuri sfinte și de țară că, de fapt, Hristos iubește mai mult pe creștinii luptători, nevoitori, pe cei care își arată dragostea față de Hristos nu numai în vremuri bune, ci și în vremuri de încercare, de ispită, persecuții sau de prigoană. Aici, ca și la Putna, avem un sanctuar al conștiinței naționale românești și mai ales în acest An Centenar de la Marea Unire din 1918. Toate aceste biserici, mai ales mănăstiri cu valoare de simbol, trebuie prețuite, iar ctitorii lor trebuie comemorați, cu respect, evlavie și să învățăm din pilda lor să păstrăm credința ortodoxă, demnitatea și unitatea poporului român”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La final, Preafericirea Sa a felicitat obștea mănăstirii pentru lucrarea misionară și păstrarea candelei aprinse a credinței și evlaviei față de domnitorul ctitor, dăruind pentru mănăstire o cruce de binecuvântare, cutii cu tămâie din Oman și mai multe cărți liturgice și istorice despre rolul Bisericii Ortodoxe Române în Primul Război Mondial și Marea Unire de la 1918.
În semn de recunoștință, arhim. Vartolomeu Androni, starețul Mănăstirii Cozia, a dăruit Patriarhului României o icoană a Maicii Domnului, mulțumindu-i pentru prezență și binecuvântarea obștii monahale.
Cu ocazia acestei vizite, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a depus o candelă și o coroană cu flori la mormântul voievodului Mircea cel Bătrân.