Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Convenţie între Statul ungar şi eparhiile ortodoxe din Ungaria
Doi dintre reprezentanţii celor cinci jurisdicţii ortodoxe din Ungaria, Înalt Preasfinţitul Arsenios, Mitropolitul de Austria şi Exarh pentru Ungaria şi Europa Meridională al Patriarhiei Ecumenice, şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s-au întâlnit luni, 12 martie, pentru a discuta despre convenţia comună pe care Statul ungar intenţionează să o semneze cu reprezentanţii jurisdicţiilor ortodoxe din Ungaria. În urma discuţiilor dintre cei doi ierarhi s-a propus constituirea unui organism comun, format din episcopii celor cinci jurisdicţii ortodoxe din Ungaria, prin care fiecare eparhie ortodoxă din această ţară să îşi poată prezenta propriile probleme şi interese în faţa Guvernului ungar. (C.Bostan)



.jpg)
