Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cooperare pentru cinstirea dorobanților
Parohia Dorobanți din Protoieria Sector 1 Capitală și Statul-Major al Forţelor Terestre din București au încheiat, ieri, un protocol de cooperare. Documentul a fost semnat de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și de generalul de brigadă Ovidiu-Liviu Uifăleanu,Șeful Statului-Major al Forțelor Terestre.
În urma acestui protocol, în curtea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Dorobanți va fi amplasat un monument ce va avea ca temă centrală comemorarea și cinstirea dorobanților eroi și martiri ai patriei ce s-au jertfit pentru dobândirea independenței statale, apărarea hotarelor țării și întregirea poporului român.
„Acest protocol continuă o tradiție veche de colaborare între Biserica Ortodoxă Română și forțele terestre, care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. După Războiul de Independență și Primul Război Mondial, Biserica i-a pomenit în localitățile lor de obârșie pe toți dorobanții care au luptat pentru apărarea țării și i-a cinstit prin ridicarea unor monumente în fața cărora se oficiază adeseori slujbe de pomenire. Alături de preoți și credincioși, la aceste momente participă și soldați slujitori ai armatei care prin prezența lor îi cinstesc pe înaintași”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul după semnarea protocolului de cooperare. Coordonatori ai acestui protocol sunt arhid. consilier eparhial Nicolae Stanciu, din partea Parohiei Dorobanți, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, și colonel dr. Vasile Ene, directorul Statului-Major al Forțelor Terestre.
„Pentru personalul Statului-Major al Forțelor Terestre, semnarea acestui protocol este un moment istoric prin care Armata, alături de Biserică - pilonii de stabilitate ai Statului român, inițiază un nou proiect, care va avea drept finalitate ridicarea unui monument al unui dorobanț - militar al forțelor terestre, care va fi amplasat în fața Bisericii Dorobanți din București. Prin acest monument, instituția militară va asigura la anumite evenimente o gardă de onoare, iar în cadrul slujbelor vom participa cu militari”, a declarat colonelul Romeo Feraru, purtător de cuvânt al Statului-Major al Forțelor Terestre.
„Denumirea providențială a parohiei noastre - Dorobanți - accentuează astăzi, prin semnarea unui protocol de colaborare cu Statul-Major al Forțelor Terestre, strânsa și îndelungata colaborare dintre Biserică și Armată. Statul-Major al Forțelor Terestre nu reprezintă altceva decât foștii infanteriști - dorobanții, trupe care au luptat atât în Războiul de Independență (1877-1878), cât și în Marele Război pentru Întregirea Neamului (1916-1918). Astăzi, Biserica și Armata, păstrătoarele și continuatoarele nobilelor tradiții făurite de înaintași, își pleacă fruntea cu deosebit respect și recunoștință în fața eroilor, a jertfei acestora și, prin prezentul protocol de cooperare, le aduc onorul spre veșnica lor pomenire”, ne-a declarat arhid. consilier eparhial Nicolae Stanciu.