Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Copiii de la Grădiniţa Patriarhiei Române şi-au sărbătorit mamele
Grădiniţa „Buna Vestire” a Patriarhiei Române a organizat vineri, 7 martie, o serbare dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, copiii, alături de mamele lor, bucurându-se de primele zile călduroase din acest an. Preşcolarii au recitat poezii dedicate mamelor, au cântat şi au dansat, iar la final au participat la un atelier în cadrul căruia au realizat aranjamente florale.
Prof. Corina Olinici, directoarea instituţiei, ne-a oferit detalii despre această manifestare: „În această săptămână, preșcolarii de la Grădinița «Buna Vestire» a Patriarhiei Române şi-au sărbătorit cu emoție și bucurie mamele. Copiii au recitat poezii, au cântat și au dansat alături de cele mai dragi ființe, exprimându-și astfel iubirea și recunoștința. După momentul artistic, mămicile și copiii au participat împreună la un atelier creativ, unde au realizat un aranjament floral. A fost o zi specială pe care, cu siguranță, nu o vor uita niciodată!”.
Grădiniţa „Buna Vestire” a Patriarhiei Române este situată în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Episcopul Chesarie nr. 9 şi este frecventată de preşcolari organizaţi în trei grupe: grupa mică (3-4 ani); grupa mijlocie (4-5 ani) şi grupa mare (5-6 ani).



.jpg)
