Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Copiii de la „Popa Nan“ au adus daruri bătrânilor
Un grup de copii de la Parohia "Popa Nan" din Protoieria II Capitală i-au vizitat ieri, 9 martie, pe bătrânii din Aşezământul social "Acoperământul Maicii Domnului" al Parohiei "Precupeţii Vechi", dăruindu-le mucenici şi alte produse alimentare.
Acţiunea de ieri constituie cea de-a doua etapă a miniproiectului de educaţie social-filantropică "Cine este aproapele meu?", organizat de parohie în cadrul mai larg al proiectului "Hristos împărtăşit copiilor" şi al Concursului naţional "Copiii învaţă iubirea lui Hristos" lansat de Patriarhia Română. "Acest miniproiect are ca scop ajutorarea celor în nevoi şi conştientizarea copiilor de fapta bună şi de lucrarea ei şi se desfăşoară în parteneriat cu Şcoala "Anastasia Popescu", în cadrul a trei etape. O primă etapă a constituit-o un atelier de creaţie, în cadrul căruia copiii au confecţionat mărţişoare. Acestea au fost expuse la biserică şi oferite ulterior credincioşilor, iar comunitatea parohială a făcut donaţii pentru constituirea unui fond destinat acţiunilor social-filantropice ale copiilor. În cea de-a doua etapă, copiii au făcut mucenici, în cadrul unui atelier gastronomic, pe care i-au oferit, împreună cu alimentele cumpărate din fondul strâns în prima etapă, bătrânilor de la Aşezământul "Acoperământul Maicii Domnului" de la Parohia "Precupeţii Vechi". Aceştia s-au bucurat atât pentru daruri, cât mai ales pentru gestul şi lucrarea copiilor care au venit şi i-au cercetat. A fost o bucurie pentru copii şi pentru bătrâni deopotrivă şi sperăm ca această bucurie să aibă şi un folos duhovnicesc în viaţa lor", ne-a declarat părintele Alexandru Dumitrescu, parohul Bisericii "Popa Nan". Următoarea etapă a miniproiectului se va desfăşura în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, când Şcoala "Anastasia Popescu" serbează "Ziua femeii creştine". Copiii vor confecţiona, în cadrul altui atelier de creaţie, semne de carte, felicitări şi iconiţe, pe care le vor duce la un club al pensionarilor din sectorul 2, numit "Clubul înţelepţilor". Alături de daruri, copiii le vor oferi pensionarilor şi un program artistic cu cântări creştine. Cinstire mamelor la Centrul de zi de la Parohia Scaune De asemenea, cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, la Centrul de zi pentru copii "Sfânta Muceniţă Sofia" de la Parohia Scaune s-a desfăşurat un moment festiv. Copiii asistaţi social au pregătit pentru mamele lor un program artistic, constând într-un recital de poezie, muzică instrumentală şi vocală, iar la final le-au dăruit flori şi felicitări, ce au fost lucrate în cadrul atelierului de creaţie al centrului. Centrul "Sfânta Muceniţă Sofia" este nou în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar scopul lui este prevenirea riscului de excluziune socială a copiilor, printr-un program de servicii sociale (rechizite pentru şcoală, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), educaţionale (ateliere de pictură, modelaj, teatru, muzică, fotografie etc.), psihologice, religioase, motrice, cognitive şi medicale. (I.B.)