În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Copiii, educaţi în spiritul non-violenţei
Un proiect pilot de educare a elevilor în spiritul non-violenţei se desfăşoară la Colegiul Naţional Ortodox din Cluj-Napoca. În următorii patru ani de studiu copiii vor participa la ateliere, activităţi sportive, pictură, teatru-animaţie, dans etc.
Proiectul intitulat „Arma noastră este blândeţea, deci fără violenţă“, este derulat de Fundaţia Excelsior în următorii patru ani de studiu, la Colegiul Naţional Ortodox din Cluj-Napoca, timp în care se vor organiza pentru elevi diferite ateliere, între care sunt cele de sport, pictură, teatru-animaţie, dans sau literatură. Vor fi organizate şi simpozioane pe tema non-violenţei cu participarea unor cadre de specialitate precum: psihologi, poliţişti, preoţi şi părinţi.
Primul atelier, cel de pictură a debutat în luna mai. Pe parcursul acestor două luni, elevii din clasele pregătitoare şi clasele I de la Colegiul Naţional Ortodox din Cluj au realizat desene şi picturi pe tema non-violenţei. Lucrările au fost expuse în cadrul unui vernisaj la care au participat copii, cadre didactice şi părinţi.
Reducerea violenţei din şcoli
Preşedintele Fundaţiei Excelsior, Daniela Nandrea, a declarat că în cadrul acestor activităţi elevii au învăţat cum să se comporte şi cum să lucreze în echipă.
„În atelierul acesta, elevii participanţi au învăţat să nu vorbească urât, pentru că a jigni pe cineva este tot o formă de violenţă, au învăţat că nu este bine să ne îmbrâncim, să ne lovim. Activitatea în clasă a fost interactivă, chiar ei înşişi au venit cu idei. Am realizat diferite concursuri precum telefonul fără fir, activităţi prin care au învăţat că nu este bine să vorbeşti de rău pe cineva. În toate aceste ateliere copiii au învăţat să lucreze în echipă şi că gesturi precum îmbrăţişarea, în loc de îmbrînceală sau lovire, câştigă un amic“, a spus Daniela Nandrea.
Proiectul pilot desfăşurat de Fundaţia Excelsior îşi propune să-i educe pe elevi în vederea rezolvării conflictelor pe calea non-violenţei.
Iniţiativa a venit ca răspuns la creşterea, în ultimii ani, a cazurilor de violenţă înregistrate în şcoli, mai ales că, după cum arată specialiştii în domeniu, agresivitatea tinde să devină o normă comportamentală şi nu un fapt întâmplător. Astfel, Fundaţia Excelsior a considerat ca fiind o prioritate educarea în vederea reducerii fenomenului de violenţă în şcoli.