În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Copil ca tine sunt şi eu“, la Botoşani
Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special "Sfântul Stelian" din Botoşani, va începe luni, 19 noiembrie 2012, derularea proiectului "Copil ca tine sunt şi eu". În cadrul acestui proiect elevii celor două unităţi şcolare vor participa la slujbe religioase, la spectacole, vor vizita muzee şi vor fi implicaţi în acţiuni cu caracter filantropic. Scopul urmărit de iniţiatori este acela de a aduce speranţă, credinţă şi bucurie în viaţa copiilor cu dizabilităţi. "Proiectul îşi propune să aducă speranţă, credinţă şi bucuria prieteniei în viaţa copiilor cu dizabilităţi, mai ales că ne aflăm în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Copiii vor dobândi sentimentul de membri ai familiei lărgite, care este Biserica. Obiectivele generale ale proiectului sunt: formarea şi dezvoltarea sentimentului moral-religios, educarea atitudinilor de acceptare, înţelegere şi respect faţă de persoanele cu dizabilităţi. Activităţile se vor desfăşura pe parcursul întregului an şcolar şi vor consta în acţiuni filantropice, participări la spectacole, confecţionarea de felicitări şi colaje", a spus prof. Daniela Grădinaru, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Botoşani. (C. Ciofu)