Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Corul „Angelli“ în vizită la Patriarhia Română
Membrii Corului „Angelli“ al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, însoţiţi de pr. dr. Marius Nechita, directorul seminarului, au vizitat ieri, 11 martie, Palatul Patriarhiei şi Catedrala patriarhală din Bucureşti. Aceştia au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care le-a transmis binecuvântarea Patriarhului României.
Corul „Angelli“ al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare a venit în Bucureşti onorând invitaţia făcută de Remus Pricopie, ministrul educaţiei naţionale, de a intona Imnul de stat al României „Deşteaptă-te române!“ în deschiderea Conferinţei Europene pe Educaţie. Evenimentul, aflat pe agenda preşedinţiei elene a Uniunii Europene (UE), s-a desfăşurat la Ateneul Român în data de 10 martie. „Nu puteam să mergem către casă fără a veni pe «Colina Bucuriei», aici la Patriarhia Română, să ne închinăm şi să cerem ajutorul Sfântului Dimitrie cel Nou. Totodată, am avut deosebita bucurie şi onoare să fim primiţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Pentru noi a fost o cinste deosebită. Nu am mai participat până acum în Capitală sau în alte judeţe ale ţării la astfel de evenimente. Invitaţiile pe care le primeam erau pe plan local“, ne-a declarat pr. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare.
În timpul vizitei la Palatul Patriarhiei, membrii Corului „Angelli“ au intonat, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, Imnul naţional şi mai multe cântări bisericeşti specifice perioadei Postului Mare. De asemenea, în Catedrala patriarhală, elevii seminarişti au intonat cântarea „Uşile pocăinţei“ şi s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie, Vindecătorul de boli. „Sunt pentru prima dată în Capitală şi la Catedrala patriarhală şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. La Ateneu a fost un eveniment cultural, de o solemnitate aparte, iar aici, la Catedrala patriarhală, toate s-au încununat într-o icoană spirituală foarte frumoasă“, ne-a spus Fane Vasile, elev în clasa a XI-a la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare.
La finalul vizitei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul le-a oferit tuturor celor prezenţi câte o carte de rugăciuni şi câte o iconiţă. Grupul a fost compus din 55 de persoane, dintre care 52 sunt elevi seminarişti din clasele IX-XII şi trei cadre didactice.



.jpg)
