Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Corul „Învierea“ din Foeni a concertat în Italia
După ce, în urmă cu un an, Corul "Învierea" al bisericii din Foeni, judeţul Timiş, s-a aflat în misiune la fraţii români din Veneţia, la invitaţia pr. protopop Gabriel Codrea, acelaşi cor bisericesc, condus de pr. Nicolae Strizu, a fost prezent zilele acestea în mijlocul comunităţii româneşti din Verona, Italia. Cu această ocazie, corul timişean a susţinut un concert de cântece naţionale şi patriotice în cadrul unei festivităţi organizate de românii din Italia la Consorţiul industrial-agricol din Verona. Duminică, 2 decembrie, corul a dat răspunsurile religioase la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica românească "Sfântul Ilie Tesviteanul" din Verona şi a susţinut un recital de colinde tradiţionale româneşti. În seara aceleiaşi zile, Corul "Învierea" a fost aplaudat şi de românii din Nogara, Italia, unde a avut loc un spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun.



.jpg)
