În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Corul Kinonia al Episcopiei Severinului a concertat la Arad
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut vineri, 24 aprilie, un concert de muzică bizantină la Arad. Formaţia severineană a fost invitată a Festivalului „Filocalia“, organizat prin purtarea de grijă a părintelui Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului.
Concertul pascal intitulat „Veniţi de primiţi Lumină!“ a cuprins cele mai frumoase alcătuiri de muzică bizantină închinate marelui praznic al Învierii Domnului şi colinde din culegerea folcloristului George Breazul. Evenimentul a avut loc în Sala de concerte a Filarmonicii de Stat Arad şi s-a bucurat de prezenţa oficialităţilor locale, civile şi bisericeşti. Zeci de spectatori au vibrat pătrunşi de frumuseţea cântărilor bizantine, interpretate la unison de către membrii Corului Kinonia.
La finalul concertului, dirijorul corului, arhid. Adrian Maziliţa, şi arhimandritul Teofan Mada, vicar administrativ, au vorbit celor prezenţi despre teologia cântării tradiţionale a Bisericii Ortodoxe, făcându-le invitaţia de a lua parte şi la celelalte manifestări culturale din cadrul Festivalului „Filocalia“.
Concertul pascal a fost transmis live pe calea undelor şi pe internet de către postul de radio „Lumina” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, bucurând sufletele câtorva mii de ascultători din Cetatea Severinului şi din întreaga lume.
Corul bărbătesc Kinonia, condus de arhid. dr. Adrian Maziliţa, a luat fiinţă în anul 2005 şi de atunci susţine anual concerte în Drobeta-Turnu Severin şi în alte localităţi din ţară, cu ocazia celor două mari sărbători, Naşterea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi a altor evenimente culturale.
Ansamblul are în componenţa sa corişti angajaţi ai Centrului eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, clerici şi mireni, mulţi dintre ei absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Corul Kinonia abordează un repertoriu variat: creaţii corale religioase, populare şi patriotice, dar şi cântece populare autentice din judeţul Mehedinţi. Unul dintre obiectivele corului este redescoperirea cântecelor şi a vechilor tradiţii populare şi în mod special a cântului şi repertoriului bisericesc de tradiţie bizantină, prin punerea în valoare a cântărilor psaltice ale marilor protopsalţi români. (Cătălin Cernătescu)