În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Credincioşii vârstnici sărbătoriţi în Parohia „Valea Cetăţii“ din Braşov
Întrucât anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“, Parohia „Valea Cetăţii“ din Braşov şi-a propus să-şi îndrepte atenţia asupra credincioşilor vârstnici, iar în acest an va organiza, în ultima duminică din fiecare lună, aniversarea zilei de naştere a credincioşilor cu vârsta de peste 60 de ani care participă în mod regulat la sfintele slujbe în biserica parohială, a precizat parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul“ din Braşov, pr. Corneliu Gârbacea.
Astfel, duminică, 25 ianuarie, în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul“ din Braşov, la finalul Sfintei Liturghii, s-a organizat aniversarea zilei de naştere a credincioşilor vârstnici născuţi în luna ianuarie. Programul religios a cuprins rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, rugăciunea la ziua de naştere, rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos, ectenie şi cântări religioase.
„Au fost sărbătoriţi opt credincioşi cu vârste cuprinse între 60 şi 85 de ani, care în luna ianuarie îşi aniversează ziua de naştere. Mulţumirea, bucuria şi emoţia acestui moment s-a citit pe chipurile blânde şi calde ale sărbătoriţilor când membrii familiilor şi toţi credincioşii prezenţi în această duminică la Sfânta Liturghie, împreună cu parohul, le-au cântat Ť«La mulţi ani!», i-au felicitat, rugând pe Bunul Dumnezeu să le dăruiască multă sănătate, să-i întărească în credinţă, nădejde şi dragoste, să le facă parte de alese bucurii duhovniceşti“, a spus parohul Corneliu Gârbacea.
La final, parohul le-a oferit sărbătoriţilor o icoană din partea parohiei şi o felicitare din partea Fundaţiei „Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii“ Braşov. Fundaţia are scop religios-filantropic şi a fost fondată de Parohia Ortodoxă „Valea Cetăţii“ în anul 2004.
„Acest program constituie o continuare a programului Aniversarea zilei de naştere a credincioşilor vârstnici, care s-a derulat trimestrial, din anul 2005, în cadrul Fundaţiei «Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii» Braşov, dar în anul 2015 se va derula în cadrul Parohiei Ortodoxe «Valea Cetăţii» Braşov, întrucât anul acesta este «Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi»“, a precizat parohul Corneliu Gârbacea. (Oana Rusu)