Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Creştinii se roagă împreună pentru unitate
Clerici şi credincioşi din toate confesiunile creştine sibiene au venit miercuri la Catedrala mitropolitană ortodoxă din oraş, unde a fost oficiată slujba Vecerniei. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi Killian Dörr, prim-paroh al Bisericii Evanghelice din Sibiu, au ţinut câte un cuvânt de învăţătură.
De ani buni, luna ianuarie este pentru creştinii din întreaga lume un răstimp în care, preţ de o săptămână, se roagă împreună, meditează asupra unor teme duhovniceşti, discută despre unitatea creştinilor şi elaborează proiecte de colaborare în diferite domenii, în special pe plan social. Anul acesta, ca temă pentru meditaţie a fost ales versetul "Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba" din întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul al XV-lea. La fiecare întâlnire din această săptămână, în lăcaşurile de cult ale confesiunilor creştine, pe lângă slujbele religioase, reprezentanţii Bisericilor vor medita asupra temei şi vor adresa credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură. Primul moment de rugăciune pentru unitatea creştinilor din acest an a avut loc la Sibiu, în Catedrala mitropolitană, unde oaspeţii de la celelalte confesiuni creştine au poposit pentru a participa la slujba Vecerniei. IPS Mitropolit Laurenţiu a asistat la slujba religioasă oficiată de preoţii slujitori ai catedralei, iar la final a vorbit despre eforturile creştinilor de a se apropia mai mult şi de a regăsi unitatea Bisericii, concretizate şi prin aceste momente de rugăciune comună. În acelaşi timp, IPS Laurenţiu a explicat anumite simbolistici din slujba Vecerniei, legate de tema de meditaţie din acest an. "Am parcurs acum cu mintea, cu gândul şi prin rugăciune perioada de început a mântuirii şi am ajuns la momentul în care S-a întrupat Hristos. Ne reamintim că suntem călători şi viaţa ajunge la un ţel atunci când, la sfârşitul veacurilor, spune Sfântul Apostol Pavel, nu toţi vom muri, adică cei care vom fi în viaţă atunci vom fi schimbaţi, ne vom transforma. Ne îndreptăm gândul spre acel moment final, pentru că vom trece mai înainte prin sfârşitul vieţii noastre şi atunci când Dumnezeu va rândui se va sfârşi tot, dar va continua în Împărăţia cerurilor", a subliniat IPS Laurenţiu. "Putere împotriva morţii" Cuvântul de meditaţie din partea oaspeţilor a fost rostit de prim-parohul Bisericii Evanghelice din Sibiu, Killian Dörr. În cuvânt au fost subliniate aspecte esenţiale din nădejdea pe care toţi creştinii o au în înviere, deschisă prin însăşi Învierea lui Hristos. "Noi vom fi schimbaţi şi vom deveni tot mai apropiaţi Lui, dacă Îl urmăm. La această schimbare suntem chemaţi de Întemeietorul Bisericii să contribuim prin credinţă, vorbe şi fapte care îl preamăresc pe Domnul Înviat şi fac bine semenilor noştri. Hristos, Domnul Înviat, a fost primul chemat de Dumnezeu-Tatăl dintre morţi între cei vii. El ne cheamă şi pe noi să urmăm calea deschisă de El. Tema acestei săptămâni de rugăciune ecumenică este o invitaţie să ne încredem în viaţa cu Hristos, să începem această viaţă şi s-o continuăm primind de la El această putere împotriva morţii", a spus Killian Dörr. Săptămâna de rugăciuni pentru unitatea creştină continuă la Sibiu în această seară, de la ora 18:00, la Biserica Reformată (Calvinistă), iar pe 22 ianuarie, de la aceeaşi oră, la Biserica Ursulinelor (Greco-catolică). Pe 24 ianuarie, creştinii se vor aduna la Biserica Romano-Catolică din centrul oraşului, iar pe 25 ianuarie, la Biserica Evanghelică (Luterană). Săptămâna de rugăciune la Cluj-Napoca La Cluj-Napoca, rugăciunea pentru unitatea creştină a început miercuri, 18 ianuarie, la Capela greco-catolică "Sfântul Iosif", unde, din iniţiativa Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, au fost invitaţi la slujba Vecerniei reprezentanţii comunităţilor creştine din oraşul de pe Someş. Slujba a început după adresarea unui cuvânt de bun-venit, în care s-au evidenţiat cuvintele Mântuitorului "Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mt. 18, 20) pentru "ca toţi să fie una" (In. 17, 21). Printre invitaţii care au luat cuvântul s-au aflat pr. Tako Istvan şi confratele piarist Gheorghe Fodor, din partea Bisericii Romano-Catolice, Gyenge Ianos, consilier în cadrul Bisericii Reformate, pr. Mezei Csaba, de la Biserica Unitariană, pastorul Nicu Cristea, de la Biserica Penticostală, pastorul Liviu Raica, de la Biserica Baptistă, şi prezbiterul Valentin Tartamuş, de la Biserica Apostolică "Râul Vieţii". Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a subliniat, în intervenţia sa, faptul că, "diferiţi în formele de manifestare a credinţei lor, fiecare comunitate în parte şi toţi creştinii sunt chemaţi la aceeaşi stare de nestricăciune şi nemurire, făcută posibilă în Domnul Iisus Hristos". Preasfinţia Sa a adresat o rugăciune Maicii Domnului, Fecioarei Maria, să ocrotească şi să mijlocească către Stăpânul tuturor eforturile creştinilor de a-şi preschimba viaţa întru biruinţa asupra nestricăciunii a Domnului Iisus Hristos. Preasfinţitul Florentin Crihălmenau, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a arătat, într-o intervenţie la Radio Renaşterea al Arhiepiscopiei Clujului, faptul că, în cursul acestei săptămâni, la Cluj-Napoca, ierarhii şi reprezentanţii cultelor creştine vor încerca să privească "mai mult spre ceea ce ne uneşte, decât spre ceea ce ne-ar putea dezbina". (Pr. Florin-Cătălin Ghiţ)