Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Cronica Episcopiei Hușilor” și‑a reluat apariția
Anuarul „Cronica Episcopiei Hușilor”, supliment al revistei de spiritualitate și actualitate „Horeb”, a văzut lumina tiparului, fiind prezentat cu ocazia Adunării eparhiale a Episcopiei Hușilor din data de 19 februarie 2022.
În formatul actual, „Cronica Episcopiei Hușilor” continuă publicațiile „Cronica Hușilor”, apărută în perioada interbelică, și „Cronica Episcopiei Hușilor”, apărută între anii 1995 şi 2004.
„Decizia de a reactiva «Cronica Episcopiei Hușilor», ca supliment anual al revistei «Horeb», vine să ofere cadrul cel mai potrivit pentru a fi prezentate aspecte din activitatea deosebit de diversificată a Episcopiei noastre, precum și articole, studii și luări de poziție ale oamenilor de cultură și ale preoților din această zonă.
Nădăjduim că expunerea, în sinteză, a activităților anuale ale Centrului eparhial, prezentarea tuturor mănăstirilor, parohiilor și preoților din eparhie, alături de studiile și recenziile ce o alcătuiesc, vor oglindi continuitatea lucrării pastoral-misionare, filantropice, culturale și educaționale a străvechii Episcopii a Hușilor, împlinindu-și menirea, enunțată acum mai bine de 87 de ani, de Episcopul Nifon Criveanu, de a fi «cartea de vizită a preoțimii».
Într-o vreme în care multitudinea informațiilor nu presupune, în chip necesar, o mai bună și cuprinzătoare informare, «Cronica Episcopiei Hușilor» vine ca un loc al memoriei asumate care să înmănuncheze, în sinteză, datele cele mai relevante ale activităților de peste an ale Centrului eparhial, ale asociațiilor, mănăstirilor și parohiilor din cuprinsul eparhiei, care să rămână mărturie a lucrului bine făcut, onorând moștenirea trecutului ce obligă la asumare și jertfă”, a menționat, în prefața acestei ediții, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Volumul conține sinteza activităților eparhiei în toate sectoarele de activitate, pentru perioada 2017-2020, studii și articole, alături de prezentarea pe scurt a tuturor parohiilor și preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei.