„... Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“, a spus Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Ioan 17, 3). Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe este o cunoaştere nu în primul rând cu mintea, ci cu sufletul, cu inima, cu inima curată.
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu, a spus Mântuitorul pe Muntele Fericirilor“ (Matei 3, 8). Pe Dumnezeu Îl putem vedea cu inima nu cum este El în fiinţa Sa (Ioan 1, 18), Îl vedem cu inima în chip tainic, Îl simţim că El există şi ne ocroteşte. Pe Dumnezeu Îl vedem prin Domnul nostru Iisus Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14, 9). Pe Mântuitorul Îl vedem pe Sfântul Disc şi Sfântul Potir, în Sfânta Împărtăşanie, prin credinţă. După ce ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostim cuvintele, mărturisind: „Am văzut lumina cea adevărată“ Care este Dumnezeu, după cum spune Mântuitorul: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 8, 12; 1, 9). Pe Dumnezeu Îl simţim, Îl cunoaştem în orice loc ne-am afla, pentru că El, cum spune Sfântul Apostol Pavel atenienilor, „nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem..., căci al Lui neam şi suntem...“ (Fapte 17, 27-28).
Cunoaşterea lui Dumnezeu o dobândim pe măsura darului lui Dumnezeu şi a strădaniilor noastre duhovniceşti în chip liturgic, adică prin mijlocirea împărtăşirii noastre cu Sfintele Taine, îndeosebi cea a Spovedaniei şi cea a Împărtăşaniei. Nu putem să ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără ca mai întâi să ne mărturisim păcatele în Sfânta Taină a Spovedaniei în care luăm iertarea păcatelor; sufletul nostru, inima noastră sunt curate, vrednice să primească prin Sfânta Împărtăşanie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Cine se pregăteşte să primească un oaspete în casa lui oare nu face curăţenie? Aşa deci trebuie să ne pregătim şi noi liturgic, bisericeşte, înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, adică pe Mântuitorul, Lumina lumii, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Primindu-L în acest chip, Îl cunoaştem duhovniceşte, Îl simţim în chip tainic, dar adevărat. Credinţa, care este darul lui Dumnezeu, ne dă această deplină încredinţare. Credinţa, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel, este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute, încredinţarea că ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Locul cel mai prielnic, cel mai potrivit pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, este, fireşte, sfânta biserică, ca lăcaş de închinare, prin mijlocirea sfintelor slujbe, prin rugăciunile pe care le ascultăm sau le rostim.
Acest adevăr, lucrarea tainică a sfintelor slujbe, în mod deosebit a Sfintei Liturghii, mi-a fost mărturisit de un ateu, un cetăţean francez, care a însoţit-o la slujba Sfintei Liturghii pe soţia sa, o credincioasă ortodoxă. După terminarea slujbei Sfintei Liturghii, am întrebat pe francezul ateu: „- Aţi înţeles ceva?“. Francezul ateu mi-a răspuns: „- Am simţit ceva“; a simţit ceva, ceva tainic, religios, pe Dumnezeu. Şi cum să nu simtă orice om prezenţa tainică a lui Dumnezeu, dacă luăm aminte la cuvintele din cărţile de slujbă: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a fi“ (luminândele zilelor de peste săptămână).
Închei cu îndemnul părintesc: să cercetăm cât mai des biserica, lăcaş de închinare, îndeosebi în zilele de sărbătoare, să citim cu toată luarea-aminte cuvintele Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi, purtători de Dumnezeu, să ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după ce ne-am pregătit prin Spovedanie, rugăciune şi fapte de milostenie. Aceasta este calea pentru creştinul ortodox de a cunoaşte pe Dumnezeu.
Elevii să completeze cele ascultate şi învăţate la ora de religie cu cercetarea sfintei biserici în zi de sărbătoare, spovedindu-se şi împărtăşindu-se aşa cum am menţionat puţin mai sus. Menirea orelor de religie este luminarea minţii în vederea înţelegerii importanţei participării lor la sfintele slujbe de la tinereţe până la bătrâneţe, pentru a cunoaşte mai bine voia lui Dumnezeu, pe Dumnezeu, împlinind poruncile Lui care sunt făclii ale sufletului şi minţii omului din toate timpurile.
.jpg)
