Cunoaşterea lui Dumnezeu

„... Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“, a spus Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Ioan 17, 3). Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe este o cunoaştere nu în primul rând cu mintea, ci cu sufletul, cu inima, cu inima curată.

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dum­ne­zeu, a spus Mântuitorul pe Mun­tele Fericirilor“ (Matei 3, 8). Pe Dumnezeu Îl putem vedea cu inima nu cum este El în fiinţa Sa (Ioan 1, 18),  Îl vedem cu inima în chip tainic, Îl simţim că El există şi ne ocroteşte. Pe Dumnezeu Îl vedem prin Dom­nul nostru Iisus Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14, 9). Pe Mân­tuitorul Îl vedem pe Sfântul Disc şi Sfântul Potir, în Sfânta Împărtăşanie, prin credinţă. După ce ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostim cuvintele, măr­tu­risind: „Am văzut lumina cea adevărată“ Care este Dumne­zeu, după cum spune Mântui­torul: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 8, 12; 1, 9). Pe Dumnezeu Îl simţim, Îl cunoaştem în orice loc ne-am afla, pentru că El, cum spune Sfântul Apostol Pavel atenienilor, „nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem..., căci al Lui neam şi suntem...“ (Fapte 17, 27-28).

Cunoaşterea lui Dumnezeu o dobândim pe măsura darului lui Dumnezeu şi a strădaniilor noastre duhovniceşti în chip liturgic, adică prin mijlocirea împărtăşirii noastre cu Sfintele Taine, îndeosebi cea a Spove­daniei şi cea a Împărtăşaniei. Nu putem să ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără ca mai întâi să ne mărturisim păcatele în Sfânta Taină a Spovedaniei în care luăm iertarea păcatelor; sufletul nostru, inima noastră sunt curate, vrednice să primească prin Sfânta Împărtăşanie pe Mân­tuitorul nostru Iisus Hristos.

Cine se pregăteşte să pri­mească un oaspete în casa lui oare nu face curăţenie? Aşa deci trebuie să ne pregătim şi noi liturgic, bisericeşte, înainte de a primi Sfânta Împărtă­şa­nie, adică pe Mântuitorul, Lu­mina lumii, Dumnezeu adevă­rat din Dumnezeu adevărat. Primindu-L în acest chip, Îl cunoaştem duhovniceşte, Îl sim­ţim în chip tainic, dar ade­vărat. Credinţa, care este darul lui Dumnezeu, ne dă această deplină încredinţare. Credinţa, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel, este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucruri­lor celor nevăzute, încredin­ţa­rea că ne împărtăşim cu Tru­pul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Locul cel mai prielnic, cel mai potrivit pentru cunoaş­te­rea lui Dumnezeu, este, fireşte, sfânta biserică, ca lăcaş de închinare, prin mij­locirea sfintelor slujbe, prin rugăciunile pe care le ascultăm sau le rostim.

Acest adevăr, lucrarea taini­că a sfintelor slujbe, în mod deosebit a Sfintei Liturghii, mi-a fost mărturisit de un ateu, un cetăţean francez, care a însoţit-o la sluj­ba Sfintei Liturghii pe soţia sa, o credincioasă ortodoxă. După terminarea slujbei Sfintei Liturghii, am întrebat pe francezul ateu: „- Aţi înţeles ceva?“. Francezul ateu mi-a răspuns: „- Am simţit ceva“; a simţit ceva, ceva tainic, religios, pe Dumnezeu. Şi cum să nu simtă orice om prezenţa tainică a lui Dumnezeu, dacă luăm aminte la cuvintele din cărţile de slujbă: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a fi“ (luminândele zilelor de peste săptămână).

Închei cu îndemnul părintesc: să cercetăm cât mai des biserica, lăcaş de închinare, în­deosebi în zilele de sărbătoare, să citim cu toată luarea-aminte cuvintele Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi, purtători de Dumnezeu, să ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după ce ne-am pregă­tit prin Spovedanie, rugăciune şi fapte de milostenie. Aceasta este calea pentru creştinul ortodox de a cunoaşte pe Dum­nezeu.

Elevii să completeze cele ascultate şi învăţate la ora de religie cu cercetarea sfintei bi­serici în zi de sărbătoare, spovedindu-se şi împărtăşindu-se aşa cum am menţionat puţin mai sus. Menirea orelor de religie este luminarea minţii în vederea înţelegerii importanţei participării lor la sfintele sluj­be de la tinereţe până la bătrâ­neţe, pentru a cunoaşte mai bine voia lui Dumnezeu, pe Dumnezeu, împlinind poruncile Lui care sunt făclii ale sufletului şi minţii omului din toate timpurile.