Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Curs de prim ajutor pentru studenții teologi
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, dar și de la alte facultăți ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, au participat luni, 25 noiembrie, la un curs de prim ajutor susținut de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Sibiu. Acesta a avut loc în Sala „Fidelis” din facultatea de teologie și a fost organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Sibiu. „Au participat la curs studenți teologi și studenți de la alte facultăți din Sibiu, membri ai ASCOR. Ne-am propus prin această activitate să atragem studenții sibieni în activități de voluntariat în cadrul proiectelor medicale pe care asociația noastră le desfășoară”, ne-a spus Marius Talmațchi de la Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu.
Studenții au avut posibilitatea să identifice situațiile de urgență medicală specifice tipului de ajutor de specialitate oferit de serviciile de ambulanță și să învețe manevrele principale de acordare a primului ajutor pentru fiecare situație în parte.



.jpg)
