În parohia Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, se va încheia astăzi un curs pentru serviciile sociale, oferit de Sectorul de Asistenţă Socială şi Medicală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Preoţii din protopopiatele Piatra Neamţ şi Roznov au aflat cum pot acredita serviciile sociale din parohiile pe care le păstoresc.
La Centrul social „Popasul iubirii milostive“ din parohia Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, are loc, în perioada 18-20 martie 2013, un curs pentru serviciile sociale. Cursul, care se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este susţinut de psihologul Roxana Stoica din Bucureşti şi de Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul Biroului de Asistenţă Socială „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor. După cum ne-a relatat pr. paroh Petru Munteanu, cursul a adunat peste 30 de preoţi din parohiile protopopiatelor Piatra Neamţ şi Roznov. „La întâlnirile din cadrul cursului ne-am bucurat de prezenţa părintelui Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, şi de cea a părintelui Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov. M-a bucurat foarte mult faptul că preoţii au venit la întâlnire însoţiţi de doamnele preotese. Consider că un mare sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială vine din partea doamnei preotese, care poate să iniţieze, prin intermediul comitetului de femei, activităţi social-caritative. Participarea preoţilor împreună cu preotesele este benefică întrucât misiunea socială a Bisericii poate fi mult mai solidară“, a spus pr. paroh Petru Munteanu.
Cursul îşi propune dezvoltarea şi implementarea proiectelor sociale în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Aceste proiecte sunt importante pentru parohii şi pentru enoriaşi. „Ne bucurăm că acest curs a început chiar la intrarea în Postul Mare. Prin intermediul programelor prezentate avem posibilitatea să descoperim importanţa slujirii de după Liturghie, prin grija faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţe. Cursul îşi propune ca preoţii participanţi să urmeze paşii pentru acreditarea serviciilor sociale pentru fiecare parohie. Finalitatea cursului constă în acreditarea cât mai multor parohii pe servicii sociale. Prin acreditare, parohia îşi poate dezvolta centre de consiliere spirituală, psihologică sau de formare profesională. Astfel de cursuri pot ajuta comunitatea şi pe localnicii care vor beneficia de centrele social-educative“, a adăugat parohul de la Săvineşti II.
Cursul pentru dezvoltarea serviciilor sociale se desfăşoară la Săvineşi, întrucât anul acesta pe 25 martie se împlinesc opt ani de activitate neîntreruptă a Centrului social „Popasul iubirii milostive“. „Participanţii la curs au primit informaţii cu privire la activităţile sociale ale acestui centru. Preoţii care doresc să implementeze servicii sociale în parohiile lor au găsit la Săvineşti un centru funcţionabil“, a explicat pr. paroh Petru Munteanu.