În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cursul festiv al absolvenţilor Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi
Absolvenţii promoţiei 2024 din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au organizat miercuri, 26 iunie, cursul festiv la finalizarea studiilor. Programul a început cu participarea tinerilor teologi la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te-Deum prilejuită de Ziua Drapelului Naţional, oficiate în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.
În cuvântul adresat absolvenţilor, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre mulţumirea pe care care trebuie să o manifestăm faţă de Dumnezeu şi faţă de cei care ne-au sprijinit în formarea noastră de-a lungul vieţii.
În continuare, în Aula Magna „Al.I. Cuza” din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie s-a desfăşurat cursul festiv al acestei promoţii de absolvenţi de la toate specializările facultăţii.
În deschiderea festivităţii, toţi cei prezenţi au cântat popularul cântec academic „Gaudeamus igitur”.
La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere, atât pentru absolvenţi, cât şi pentru cadrele didactice, care pe parcursul anilor de studiu au depus eforturi pentru transmiterea şi dobândirea cunoştinţelor necesare formării lor profesionale şi umane. În continuare, profesorii şi absolvenţii au rostit scurte alocuţiuni adecvate momentului solemn al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat.
La final, au fost oferite diplome, medalii, cărţi şi flori şi a fost predată în mod simbolic cheia următoarei generaţii de studenţi.
Anul acesta, 50 de studenţi şi masteranzi au absolvit cursurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, la specializările Teologie Ortodoxă - Asistenţă socială, Artă sacră şi Spiritualitate ortodoxă şi asistenţă socială (master).