Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Cursuri pentru elevi oferite de Arhiepiscopia Târgoviștei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, la centrul social creștin al arhiepiscopiei, vineri, 10 noiembrie 2017, s-au desfășurat cursuri de cusături, la care au participat 20 de elevi. Prin intermediul acestui demers se dorește sprijinirea elevilor în cadrul procesului educațional, prin studiu și joc. Aceste cursuri se desfășoară în fiecare vineri între orele 12:00 și 14:00.



.jpg)
