Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cursuri pentru gradele preoțeşti la Mănăstirea Miclăușeni
În perioada 22-31 octombrie 2019, la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie” de la Miclăușeni, județul Iași, are loc o nouă sesiune pentru obținerea gradelor profesionale de definitivat și gradul II în preoție. Aproximativ 50 de preoți din Mitropolia Moldovei și Bucovinei participă la aceste cursuri.
Clericii înscriși au început programul cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Mănăstirii Miclăușeni. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor format din părinții participanți.
În cadrul predicii sale, PS Ignatie le-a vorbit preoților despre cum Dumnezeu ne iubește pe fiecare: „Dragostea lui Dumnezeu noi nu o înțelegem așa cum El Însuși ne-a descoperit-o pe Cruce. Noi avem o percepție foarte omenească despre dragostea lui Dumnezeu. Chiar noi, slujitorii Lui, nu reușim să transmitem, să împărtășim cu adevărat și în chip fidel cum ne iubește Dumnezeu pe fiecare în parte. Dumnezeu ne iubește așa cum noi L-am descoperit pe Cruce. Hristos pe Cruce ne descoperă, ne împărtășește ce înseamnă dragostea cea mai minunată, în sensul că El ne iubește atunci când noi, omenește vorbind, după logica noastră îngustă și strâmtă, nu merităm să fim iubiți”.
În continuare, la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, Părintele Episcop Ignatie și sociologul Mirel Bănică au susținut diferite cursuri, iar preoții înscriși au discutat pe marginea temelor prezentate de cei doi invitați.
„Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan și cu sprijinul ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, organizăm o sesiune suplimentară ca urmare a cererii mari pe care am avut-o în sesiunea din mai, încât în același cadru, la Centrul «Sfântul Ilie» de la Miclăușeni, încercăm să le oferim un spațiu de întâlnire cu ierarhi, părinți profesori și cu laici din zona teologică. Fiecare zi este organizată a se începe cu Sfânta Liturghie, iar în unele dintre zile și părinții episcopi sunt programați să slujească. În aceste zile vor preda părinții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, profesori din alte centre universitare sau laici din zona teologică”, a afirmat părintele Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.