Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cursuri pentru preoţii din Arhiepiscopia Craiovei la Tismana
Preoţii din Arhiepiscopia Craiovei s-au întrunit în această săptămână la Mănăstirea Tismana în cadrul cursurilor pastoral-misionare anuale. În acest sens, au fost susţinute prelegeri de profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova şi au fost discutate mai multe probleme de ordin pastoral-misionar, prezente în viaţa actuală a parohiilor din judeţele Dolj şi Gorj. Activitatea a fost organizată de Arhiepiscopia Craiovei, prin cele cinci protopopiate ale sale: Craiova Sud, Craiova Nord, Târgu Jiu Sud, Târgu Jiu Nord şi Târgu Cărbuneşti.



.jpg)
