Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Cuvinte de învățătură, colinde și cântări
Nașterea Domnului a fost sărbătorită după tradiție de credincioși din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, în mod special la catedrale chiriarhale unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ierarhi. La acest praznic, vestea cea bună a Nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost anunțată prin colinde și cântări, dar și prin cuvinte de învățătură rostite în cadrul slujbelor de Crăciun.
De sărbătoarea Nașterii Domnului, luni, 25 decembrie, numeroși credincioși din istorica cetate de scaun a Târgoviștei au venit la Catedrala Arhiepiscopală din oraș pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat că sărbătoarea Nașterii Domnului este un îndemn la iubire, pace și viață autentică, transmite Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei. La finalul slujbei, în cadrul proiectului filantropic „Masa de Crăciun”, credincioșii prezenți au primit o gustare tradițională.
A doua zi de Crăciun, IPS Părinte Nifon a împlinit 18 ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Târgoviștei. La Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală de chiriarhul locului au participat părinții consilieri de la Centrul eparhial, protopopii celor cinci protoierii ale Eparhiei Târgoviștei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației din Târgoviște şi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”, precum și stareți de la mănăstirile din eparhie. După slujbă, în Aula „Sfântul Neagoe Basarab” a Reședinței arhiepiscopale, corala catedralei din Târgoviște, dirijată de maestrul Mihail Vlădăreanu, a susținut un concert de colinde.
Argeș
IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Nașterii Domnului în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre semnificația sărbătorii și înțelesul cuvintelor rostite de îngeri la Nașterea Fiului lui Dumnezeu: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.
Buzău
Crăciunul a adunat sute de credincioși la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost cântate de Corala mixtă „Neagu Ionescu” a catedralei, dirijată de arhid. Gianin-Cristian Oprea. Cu acest prilej, ierarhul a citit cuvântul pastoral adresat clerului și credincioșilor din Buzău și Vrancea, cu titlul „Nașterea Domnului – bucuria creștinilor”. La final, Înaltpreasfinția Sa le-a urat tuturor să petreacă sărbătorile de Crăciun, Anul Nou și Bobotează „cu bucurie sfântă, în deplină sănătate trupească și sufletească și cu sporite nădejdi de mai bine, în anul care vine, 2018”. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotesit întru arhidiacon pe diaconul Georgian Chioreanu, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Toți copiii prezenți la slujbă au primit daruri din partea Centrului eparhial.
Galați
Luni, 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din municipiu care au avut prilejul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile duhovniceşti de care s-au învrednicit în acest an şi de a asculta cuvântul de învăţătură rostit de către chiriarhul locului, ne-a transmis pr. Rareș Bucur. La final, ierarhul a oferit celor prezenţi iconițe și alte daruri tradiţionale.
Brăila
Catedrala „Nașterea Domnului” din municipiul Brăila și-a sărbătorit hramul, după tradiție, a doua zi de Crăciun. Cu această ocazie, la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au participat credincioși brăileni, reprezentanți ai autorităţilor locale, profesori şi oameni de cultură. La finalul slujbei, mai multe grupuri de copii de la școli din municipiul și județul Brăila au cântat colinde și recitat poezii. De asemenea, 15 tineri olimpici de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“ și de la Liceul Sportiv din Brăila au fost premiaţi de către ierarhul locului. Evenimentul s-a încheiat cu împărţirea darurilor pentru copiii participanţi la Sfânta Liturghie şi binecuvântarea tradiţionalei agape frăţeşti pregătită pentru persoanele cu dizabilităţi şi nu numai.
Slobozia
Luni, 25 decembrie, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi. Corala Catedralei Episcopale, condusă de pr. Cătălin Stanciu, a dat răspunsurile liturgice. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan-Florin Simion, consilier administrativ-bisericesc, pe seama catedralei din Slobozia. La sfârşitul slujbei, toţi cei prezenţi au primit câte o pastorală și o felicitare din partea chiriarhului locului.
Giurgiu
De sărbătoarea Crăciunului, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a rostit cu această ocazie și un cuvânt de învățătură creștinilor veniți într-un număr foarte mare la istorica biserică. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Cătălin Ion Tatu, pe seama bisericii Schitului „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Giurgiu, oferindu-i un Liturghier și o cruce de binecuvântare.
Tulcea
Luni, 25 decembrie, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Tulcea, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. La final, pentru copiii prezenți a venit și Moș Crăciun, care le-a oferit daruri specifice și le-a ascultat colindele și poeziile învățate.