Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cuviosul Dimitrie cel Nou, cinstit în biserici din Dobrogea
De sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ierarhii din ținutul dobrogean au săvârșit Sfânta Liturghie în comunități parohiale, au oferit ranguri bisericești și i-au binecuvântat pe cei prezenți. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care le-au prezentat credincioșilor viața și virtuțile Ocrotitorului Bucureștilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat marți, 27 octombrie 2020, în mijlocul credincioșilor din localitatea constănțeană Coroana. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar la final, l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Mihai Horaicu, pentru întreaga activitate pastoral-misionară desfășurată în parohie, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor: „El a trăit taina rugăciunii într-un suflet curat și cinstit. A fost cu adevărat un om care nu și-a desprins inima și mintea de la Dumnezeu. De aceea, s-a retras în adâncul peșterii și acolo s-a rugat necontenit. Când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a așezat pe o piatră și altă piatră a așezat-o peste el ca să rămână acolo pentru totdeauna. Iată, așa s-a sfârșit Cuviosul Dimitrie, neștiind nimeni de el. A fost descoperit mai târziu, într-o furtună mare, care a dărâmat toate cele din jurul său. Să-l chemăm mereu în ajutor, pentru că ne este aproape tuturor, binefăcător și tămăduitor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Tulcea
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost cinstit marți, 27 octombrie 2020, și la Parohia „Schimbarea la Față” din municipiul Tulcea. Locașul de cult construit în perioada 1872-1882 este cunoscut și sub numele de Biserica Rusească. În mijlocul credincioșilor de aici s-a aflat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Capela „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
„Am săvârșit Sfânta Liturghie în această nouă capelă închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pomenindu-l așa cum se cuvine pe cel care a fost păstor de oi, dar în același timp s-a ridicat și la cinstea sfințeniei, Cuviosul, Părintele nostru Dimitrie cel Nou. Numele de Dimitrie are o semnificație deosebită, provenind din limba greacă, și înseamnă «mamă a pământului». Pământul este mamă pentru fiecare dintre noi, ne primește, ne hrănește și în pământ ne vom întoarce într-o zi”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Visarion.
În cadrul slujbei, au fost pomeniți ctitorii, preoții și credincioșii parohiei trecuți la Domnul.