Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Dar din iubire, înainte de târnosire
În Duminica Sfintei Cruci, Parohia Sântana II, din Protopopiatul Arad, a organizat o acţiune socială dedicată celor nevoiaşi. După Vecernie, la iniţiativa pr. Ioan Crainic, parohul bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ şi cu sprijinul Comitetului parohial, a fost oferită o masă caldă pentru credincioşii nevoiaşi şi pentru copiii de la centrele de plasament din localitate. Acţiunea a fost prilejuită de târnosirea noii biserici parohiale ce va avea loc în perioada următoare, precum şi de perioada specială a Postului Sfintelor Paşti, în care dragostea faţă de aproapele şi gândul la cei aflaţi în nevoi ar trebui să se manifeste cu mai mare ardoare. (Diac. Adrian Ioan Crainic)



.jpg)
