După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Dăruim o speranță de Crăciun” la parohia ilfoveană Fundenii Doamnei
La Școala Gimnazială Nr. 66 din București a avut loc joi, 14 decembrie, cea de-a doua ediție a târgului caritabil intitulat „Dăruim o speranță de Crăciun”. Târgul a constat în prepararea unor prăjituri, realizarea de decorațiuni de Crăciun lucrate manual, dar și un spectacol inedit de colinde.
Toți banii strânși în urma evenimentului au fost folosiți pentru achiziționarea de alimente, haine și jucării pentru copiii aflați în evidența a două asociații, „Sufletera” și „P.A.V.E.L.”, precum și a Parohiei Fundenii Doamnei din Protoieria Ilfov Sud.
Au fost identificați copiii cu nevoi speciale, atât medicale, cât și familiale, fiind ajutați punctual: cârje pentru un copil cu piciorul rupt, scutece pentru familiile nevoiașe cu copii mici, haine și ghete cu măsurile potrivite. Darurile au fost oferite duminică, 17 decembrie, la Parohia Fundenii Doamnei, de către Moș Crăciun, ne-a transmis diac. Cătălin-Cristian Robe, inspector auditor la Sectorul control financiar și audit intern al Arhiepiscopiei Bucureștilor și slujitor la parohia amintită.
„Ne bucurăm nespus că putem ajuta copiii parohiei noastre. Suntem recunoscători corpului profesoral, părinților și copiilor Școlii Gimnaziale Nr. 66 pentru osteneala depusă și pentru acest gest, profund creștinesc, de a dărui unor copii, pe lângă bunuri materiale, speranță și nădejde într-un viitor mai bun”, ne-a transmis diac. Cătălin-Cristian Robe.



.jpg)
