În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Darul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru un paraclis din județul Bacău
Un veșmânt care a acoperit o vreme moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost oferit luni, 17 iunie 2024, paraclisului Protopopiatului Sascut, județul Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ocrotit de acest sfânt și de Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
Delegația Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a fost condusă de părintele Alexandru Grigoraș, protoiereu al Protopopiatului Sascut. La Catedrala Patriarhală din București, clericii au primit odorul spre folosul duhovnicesc și sporirea în credință a credincioșilor din județul Bacău și a tuturor celor care se vor închina cu evlavie la veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
„Acest nou paraclis închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou este ridicat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în sediul Protopopiatului Sascut și are ca principal scop găzduirea zilnică a Sfintei Liturghii săvârșite de către preoții din cadrul protopopiatului, precum și asigurarea unui loc propice pentru practica liturgică a preoților nou‑hirotoniți. Racla cu veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou va fi sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și va rămâne o perioadă în Paraclisul «Nașterea Domnului» din cadrul Centrului Eparhial de la Roman până în momentul în care va fi sfințit paraclisul Protopopiatului Sascut, moment în care va fi așezat definitiv spre închinarea și binecuvântarea tuturor credincioșilor din această zonă a eparhiei”, ne‑a transmis părintele protoiereu Alexandru Grigoraș.
Veșmântul va fi așezat într‑o frumoasă raclă realizată la Atelierele Patriarhiei Române.