Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru bătrâni de la preşcolarii sibieni
În apropierea Sfintelor Paşti, micuţii de la Grădiniţa "Sfântul Dimitrie" din Sibiu s-au pregătit intens pentru a oferi daruri bătrânilor de la azilul din oraş, dar şi pentru a le aduce un zâmbet prin
cântece, poezii şi mai ales prin prezenţa lor gingaşă. Departamentul Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat marţi, 10 aprilie, o acţiune în cadrul căreia micii credincioşi de la Grădiniţa Ortodoxă "Sfântul Dimitrie" au vizitat Căminul pentru persoane vârstnice din Sibiu. Acţiunea a făcut parte din activităţile pe care Departamentul Social le-a organizat în această perioadă prepascală. O grupă de copii, coordonată de educat. Ioan Conţiu, a lucrat timp de trei zile pentru a confecţiona obiecte cu specific pascal cu scopul de a le oferi bătrânilor instituţionalizaţi. Copiii au pregătit şi un moment artistic, iar prin poezii şi cântece au adus vârstnicilor o mică bucurie înainte de praznicul Învierii. "Este a doua acţiune pe care am desfăşurat-o cu micuţii noştri aici, la căminul de bătrâni. Am mai fost pe 8 martie, când am oferit bunicuţelor felicitări şi mărţişoare, iar acum, la atelierul de creaţie, am realizat împreună cu micuţii peste 80 de puişori. Copiii s-au bucurat mult şi au lucrat foarte bine. Au fost foarte mândri de munca lor", ne-a spus educat. Ioan Conţiu. Binecuvântare de la preoţi Alături de copiii de la grădinţa Arhiepiscopiei Sibiului au poposit la căminul de vârstnici din oraşul transilvan şi alţi apropiaţi ai instituţiei. Astfel, consilierul social, părintele Nicolae Rusu, inspectorul social, părintele Nicolae Laţchescu, şi asistenţi sociali din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au venit cu daruri pentru bătrâni. Părintele Nicolae Rusu le-a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi le-a transmis călduroase gânduri înainte de sărbătorile pascale. "Întrucât se apropie marele praznic al Învierii Domnului, trebuie să avem cu toţii o purtare de bun creştin, aşa cum ne-au învăţat moşii şi strămoşii noştri. Trebuie să arătăm prin purtarea noastră că suntem buni membri ai Bisericii noastre", a subliniat părintele Rusu. Bătrânii au primit din partea Arhiepiscopiei Sibiului alimente, dulciuri şi iconiţe, iar directoarea căminului, Cornelia Rotaru, le-a mulţumit preoţilor pentru grija deosebită pe care o au faţă de instituţia sibiană.