Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Daruri pentru copii şi adulţi din partea Protoieriei II Capitală
Serviciul social al Protoieriei II Capitală a organizat ieri la Centrul social-cultural al protoieriei o acţiune socială, intitulată "Colind străbun", în care au fost oferite 70 de pachete cu alimente de bază, kit-uri educaţionale, fructe şi dulciuri. Acţiunea a fost precedată de un moment artistic în care un grup de tineri seminarişti a susţinut un recital de colinde, iar copiii, beneficiari ai acţiunii, au rostit şi ei colinde şi au recitat poezii. Apoi, părintele protoiereu Ioan Rădulescu a subliniat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos şi ale colindelor tradiţionale.



.jpg)
