Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru nevoiași în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Membrii Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, protoiereii şi profesori de teologie din eparhie au făcut în a cincea săptămână din post mai multe activități pastoral-misionare și filantropice. În cadrul acestor vizite misionare, preoții au săvârşit Sfânta Liturghie şi au oferit ajutoare umanitare şi filantropice constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, bunuri igienico-sanitare şi alimente la 300 de copii din 64 de familii aflate în impas economic şi care trăiesc în localităţi sărace.
Echipele misionare au fost alcătuite din tineri voluntari - studenţi de la specializarea „Teologie - Asistenţă Socială” a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, elevi de la mai multe colegii naţionale gălăţene şi brăilene, membri ASCOR şi membri din consiliile şi comitetele parohiale.
Acțiunea de săptămâna trecută reprezintă prima etapă a programului eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti”, care va continua în săptămâna a 6-a din Postul Sfintelor Paşti şi prin care alte 400 de familii, cu 1.834 de copii vor primi daruri asemănătoare din partea Centrului eparhial, a protoieriilor şi a parohiilor.
Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, după săvârşirea Sfintei Liturghii, împreună cu o delegaţie de la Catedrala Arhiepiscopală, a mers în localitatea Odaia Manolache, din judeţul Galaţi, unde a oferit daruri copiilor care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hotărât înfiinţarea „Şcolii de sub streaşina bisericii” de la Odaia Manolache pentru două familii. O familie care se îngrijeşte de 10 copii şi alta care are șase copii, sfinţind clădirea din curtea bisericii ce va avea această destinaţie. La plecare au fost vizitaţi acasă şase copii care fac parte dintr-una dintre familiile cu posibilităţi materiale reduse, unde s-a stabilit ca în această perioadă premergătoare sărbătorii Învierii Domnului să se efectueze o curăţenie minimală în casă, să fie achiziţionate articole vestimentare noi pentru copii, iar după Sfintele Paşti să se creeze condiţii decente pentru creşterea copiilor, mai întâi prin realizarea unei băi.