În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Daruri pentru persoane de la două centre din Capitală
Clericii Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari au desfășurat ieri, 20 decembrie, o activitate social-filantropică pentru 100 de copii, adolescenţi şi adulţi din două centre sociale ale Primăriei Sectorului 2: Centrul de zi „Casa din Tei” şi Centrul de plasament „Pinocchio”. Fiecare persoană aflată în grija celor două instituţii a primit dulciuri, fructe, jucării sau îmbrăcăminte. Cu acest prilej, corul parohiei a interpretat un scurt program de colinde.
Reprezentanții parohiei au fost întâmpinați de copiii Centrului de zi „Casa din Tei”, care au pregătit un scurt moment artistic. După ce au interpretat poezii și cântece de iarnă, copiii au ascultat colindele pregătite de membrii corului parohiei. În continuare, fiecare dintre beneficiarii centrului de zi a primit în dar jucării, dulciuri și articole de îmbrăcăminte specifice vârstei. Constantina Toader, șef complex de servicii sociale „Casa din Tei”, ne-a vorbit despre activitatea instituției: „Lucrăm atât cu copiii, cât și cu părinții lor, prin ședințe de consiliere. Îi susținem pe copii în vederea prevenirii abandonului școlar și familial. Mulțumim preoților de la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari pentru gestul umanitar făcut în favoarea acestor copii, pentru daruri și pentru colindele interpretate. Copiii se bucură pentru orice cadou primit, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. În schimb, ei ne-au oferit un program artistic de poezii și cântecele pe care le-au pregătit cu multă dăruire. Provin din familii defavorizate, cu locuințe insalubre, cu părinți fără ocupație, majoritatea analfabeți. Prin serviciile pe care le oferim la nivel de DGASPC Sector 2, încercăm să le găsim și un loc de muncă, tocmai în vederea îmbunătățirii situației materiale a familiei, ca acești copii să nu fie abandonați sau instituționalizați”.
Despre colaborarea dintre parohii și Primăria Sectorului 2 în acțiunile sociale ne-a vorbit Cătălin Șerpescu, consilier local: „M-am bucurat să fiu astăzi alături de reprezentanții Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari, cu care colaborăm foarte bine în rezolvarea problemelor sociale din parohia respectivă. Primăria și Consiliul local încearcă să ajute bisericile care se află pe raza sectorului 2, iar bisericile se implică în viața cetății ajutând copiii, vârstnicii și cazurile sociale. Mie îmi sunt aduse la cunoștință de preoții din parohii cazuri pe care le prezint celor de la DGASPC și instituțiilor autorizate pentru a le rezolva problemele. Mă bucur, de asemenea, că am putut aduce speranță în sufletele unor copii care nu au posibilități materiale, făcându-i să simtă cu adevărat bucuria Nașterii Domnului. Urmărindu-le serbarea, i-am privit în ochi și am citit iubirea pe care sunt în stare să o împărtășească, a fost un sentiment extraordinar. Le mulțumesc pentru implicare părintelui paroh Constantin Stoica, părinților coslujitori de la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari și sperăm să permanentizăm astfel de gesturi de-a lungul întregului an”.
Părintele paroh Constantin Stoica a amintit câteva dintre proiectele sociale pe care le desfășoară Biserica Iancu Vechi-Mătăsari. „De 8 ani, parohia noastră derulează permanent un program social-filantropic, intitulat «Dar din dar se face rai», cu scopul ajutorării a 100 de familii în dificultate aflate în evidențele speciale. Începând de anul acesta, datorită implicării multor membri ai comunității parohiale, am decis să extindem activitatea filantropică și în instituții sociale patronate de Primăria Sectorului 2. Astăzi am mers în două centre și am oferit pentru 100 de copii și adulți daruri specifice perioadei sărbătorii Nașterii Domnului: jucării, alimente și îmbrăcăminte, sortate pe categorii de vârstă, după cum ne-au transmis ostenitorii acestor instituții. Am decis să ajutăm periodic aceste centre sociale, nu doar cu ocazia marilor sărbători, pentru că familiile aflate în dificultate în sectorul 2 au foarte multă nevoie de ajutor”, ne-a spus părintele paroh.