Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru persoanele defavorizate din Arad și Topoloveni
În zilele de 26 și 27 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite din partea eparhiei 130 de pachete cu alimente unor persoane ce provin din medii sociale defavorizate.
„Aceste activități vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura hrana necesară, în contextul depăşirii perioadei dificile de iarnă. Printre beneficiari s-au numărat atât tineri fără un loc de muncă, dar și pensionari cu pensii foarte mici. Aceste acțiuni pastoral-misionare sunt rezultatul implicării comune a diverselor instituții de drept privat din Banat. Problema sărăciei și implicațiile ei sociale complexe ne îndeamnă pe noi toți să acționăm împreună, după posibilități, pentru o diaconie reală cât mai vizibilă în societate”, ne-a declarat arhim. Teofan Mada, vicar eparhial și coordonatorul proiectului.
Parohiile Ștefănești, Târgul Dealului, Golești, Lescioarele, Izvorani și Florica din cadrul Protopopiatului Topoloveni, județul Argeş, au oferit, vineri, 26 februarie, în cadrul proiectului „Campionii Bucuriei”, alimente familiilor nevoiașe, informează eparhiaargesului.ro. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, se desfășoară, la nivelul protopopiatelor, după un program stabilit de Permanența Centrului eparhial, activități filantropice care au în vedere ajutorarea familiilor sărace (cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar), a bolnavilor și bătrânilor. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care sunt urmărite cazurile cu venituri foarte mici și probleme de sănătate grave.
În proiect sunt implicați protopopi și preoții din fiecare protopopiat, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului.