Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru vârstnici în prag de sărbători
Protopopiatul Sector 2 Capitală a oferit ieri, 11 aprilie, pachete cu alimente şi produse de igienă persoanelor vârstnice din cadrul Aşezământului „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Precupeţii Vechi. Acţiunea social-filantropică a fost susţinută de Parohia „Sfinţii Voievozi”-Gherghiceanu.
În preajma sărbătorii Învierii Domnului, Protopopiatul Sector 2 Capitală organizează mai multe acţiuni de întrajutorare a persoanelor vârstnice, a copiilor, dar şi a familiilor sărace, oferindu-le atât pachete cu alimente şi produse sanitare, cât şi alinare şi bucurie sufletească. Acţiunea de ieri, coordonată de pr. Ioan Popescu, protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală, s-a adresat celor 24 de persoane vârstnice găzduite la Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Precupeţii Vechi. „Darurile au constat în alimente şi produse de igienă: detergenţi, săpun, pastă de dinţi etc. Prin această acţiune am încercat să aducem o undă de bucurie în inimile acestor oameni care aşteaptă sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Am dorit ca ei să simtă că nu sunt singuri, să nu considere că se află la periferia societăţii, ci că sunt înconjuraţi de dragoste şi să simtă că sunt iubiţi, ca astfel, cu inimile pline de lumină să participe la bucuria Învierii. Bătrânii au fost impresionaţi. Pentru faptul că foarte mulţi dintre ei se consideră uitaţi, inclusiv de membrii familiilor lor, şi pentru că durerea cea mai mare este singurătatea, am hotărât să le fim aproape, mai ales acum, în pragul sărbătorilor. De aceea, atunci când cineva le deschide uşa şi le spune o vorbă bună, contează enorm, poate mai mult decât darurile materiale. Noi am vorbit cu ei, i-am întrebat cum se simt, dacă au apăsări pe suflet şi i-am făcut să-şi descreţească puţin frunţile”, ne-a declarat pr. protopop Ioan Popescu.
La Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Precupeţii Vechi sunt în prezent 26 de beneficiari, 5 angajaţi şi 5 persoane cu contract de voluntariat. Înainte de înfiinţarea aşezământului social, la această parohie din cadrul Protopopiatului Sector 2 Capitală exista o cantină socială. În cadrul centrului funcţionează în prezent o sală de pictură şi un cabinet medical.