În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Darurile Parohiei Dobroteasa către români din diaspora
De-a lungul timpului, în pridvorul bisericii Parohiei Dobroteasa s-au adunat numeroşi tineri care împreună cu părinţii slujitori desfăşoară diferite activităţi social-filantropice şi catehetice. Către sfârşitul lunii noiembrie, cei 25 de tineri care frecventează cursurile Cercului de pictură "Buna Vestire" al Parohiei Dobroteasa au trimis 15 icoane pictate pe sticlă unei parohii ortodoxe româneşti, nou-înfiinţată în Norwich, Marea Britanie.
Activitatea artistică şi filantropică a acestor tineri talentaţi, care de trei ani şi-au început activitatea, nu se opreşte aici. Alte zece icoane vor fi trimise unei parohii din Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi, care în luna mai a acestui an a fost parţial avariată de un incendiu. "Biserica, închinată Acoperământului Maicii Domnului din Dacula, Atlanta, a trecut prin mai multe încercări şi-am trimis, la rugămintea părintelui paroh Nicolae Clempuş, roadele copiilor de la Cercul de pictură "Buna Vestire" al Parohiei Dobroteasa către comunitatea ortodoxă românească, aflată sub ocrotirea Maicii Domnului, ca mângâiere şi folos duhovnicesc. Marţi am trimis cele zece icoane prin doi enoriaşi din parohia noastră, a căror fiică este profesoară la Universitatea Kennesaw din Atlanta, în apropierea căreia se află şi Parohia "Sfânta Maria"", a precizat părintele paroh Gheorghe Sima al Parohiei Dobroteasa.
Lăcaşul de cult al Parohiei ortodoxe româneşti "Sfânta Maria" din Dacula, Atlanta, trebuia să fie sfinţit în ziua de 28 mai a acestui an, însă în ziua de 5 mai a izbucnit un incendiu din cauze necunoscute. De curând, au început lucrările de reconstrucţie.