De ce este nevoie de ora de religie

În societatea zilelor noastre, şcoala, alături de ceilalţi piloni implicaţi în susţinerea şi consolidarea educaţiei, trebuie să manifeste o preocupare continuă în formarea omului de mâine. Ora de religie, cu ale sale activităţi conexe, formează deprinderile morale ale tinerilor, cultivă sentimente şi atitudini, modelează caractere. Pentru a reflecta în mod real activitatea celor care trudesc la zidirea principiilor şi virtuţilor morale ale tinerelor vlăstare, cotidianul "Ziarul Lumina" va găzdui în paginile sale o rubrică săptămânală a profesorului de religie. În numărul de astăzi şi în cel de săptămâna viitoare, articolul este semnat de pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Astăzi dimensiunea spirituală a omului este neglijată şi, adesea, efectele sunt vizibile pe toată durata vieţii. Societatea are nevoie, mai mult ca oricând, deopotrivă, de Şcoală şi de Biserică. Într-o astfel de lume mercantilă, oamenii bolnavi, vârstnicii, săracii şi nu puţini copii sunt trişti şi trăiesc sub limita demnităţii umane. Alţii apelează deseori la suicid ca la ultima soluţie. Nu întâmplător, pentru o majoritate considerabilă dintre concetăţeni, societatea de azi suferă, paradoxal, prin folosirea libertăţii, de lipsa solidarităţii şi a responsabilităţii. E nevoie de redescoperirea demnităţii omului, ca şi chip al lui Dumnezeu, după cum sublinia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în "LâEglise orthodoxe et la dimension spirituelle des droits de lâhomme", în "Les droits de lâhomme - dimension spirituelle et action civique", apărut în anul 2000 la Institutul Român pentru Drepturile Omului.

În promovarea libertăţii şi a iubirii responsabile, religia pregăteşte, alături de celelalte discipline didactice, încă de pe băncile şcolii, pe oamenii de mâine. S-ar putea spune că religia are drept vocaţie fundamentală cultivarea dragostei de Dumnezeu şi de semeni, prin practicarea virtuţilor creştine de bună-cuviinţă şi întrajutorare, de toleranţă şi de respect. Niciodată omul cu frică sfântă de Dumnezeu nu se va purta cu semenii săi decât cu sfiala şi cu tandreţea celui care "vede" în celălalt Chipul lui Dumnezeu.

Pentru sine, celălalt este un alt eu. "Aproapele tău, fie bun, fie rău, fie păcătos, fie sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi; tu eşti un eu, tu mă cunoşti până la urmă. Şi eu te cunosc esenţial", afirmaţie regăsită în volumul "Celălat Noica".

Situată pe această coordonată, studierea Religiei, în general, devine o componentă semnificativă a educaţiei permanente. Cunoştinţele religioase dobândite în şcoală devin vii în societate. Progresul spiritual la care sunt chemaţi creştinii nu are vreun sfârşit. Permanent, ei trebuie să urce pe noi trepte ale desăvârşirii, care se împlineşte în abis de iubire de Dumnezeu şi de semeni. În inima omului care crede încape toată lumea.

În acelaşi timp, religia atrage atenţia şi asupra ambientului în care trăieşte omul. Potrivit spiritualităţii creştine, omul, ca şi cunună a creaţiei, este chemat să-şi imprime pecetea sa creatoare asupra naturii în care trăieşte. Atunci când "vede" lumea ca dar al lui Dumnezeu, sporeşte şi responsabilitatea faţă de ea.

Totodată, religia, ca disciplină de învăţământ, cultivă valorile netrecătoare ale Adevărului, Binelui şi Frumosului în cel mai înalt grad. Acestea nu sunt înţelese ca nişte principii teoretice, inaccesibile omului, ci, dimpotrivă, sunt ipostaziate în Dumnezeu, Care este "Calea, Adevărul şi Viaţa". Cel care sporeşte în iubirea de Dumnezeu sporeşte şi în acestea, trăind prin ele ca în realitatea cea mai obiectivă.