În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Delegație de la Colegiul Național de Apărare din București la Cluj-Napoca
La Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a primit, în 8 aprilie, vizita unei delegații de la Colegiul Național de Apărare al Universității Naționale de Apărare „Carol I” din București.
Din cadrul delegației au făcut parte aproximativ 40 de cursanți ai Colegiului Național de Apărare, însoțiți de colonel lect. univ. dr. Alexandru Stoica, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București. În cadrul întâlnirii, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre relația Biserică - Armată, precum și cu celelalte instituții ale statului, folosind exemple din Sfânta Scriptură şi din istoria Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, ierarhul le-a oferit cursanților diplome de aleasă cinstire și cărți duhovnicești, iar ei, la rândul lor, i-au înmânat Înaltpreasfinției Sale „Placheta aniversară 30 de ani de la înființarea Colegiului Național de Apărare”. Delegația de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” se află într-o vizită de lucru în partea de nord-vest a țării. Aici au ca obiectiv vizitarea instituțiilor principale de conducere ale statului, cât și instituțiile esențiale ale societății românești, precum Biserica.



.jpg)
