În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Denia Acatistului Bunei Vestiri la Caransebeş
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat vineri, 19 aprilie, la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi şi credincioase, precum şi elevii şi studenţii teologi din Caransebeş, însoţiţi de cadrele didactice.
În cuvântul său de învăţătură chiriarhul a subliniat importanţa acestei slujbe deosebite din săptămâna a V-a a Postului Mare pentru fiecare dintre noi: „Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni şi îi mulţumim Maicii Domnului pentru că ne-a ajutat ca în această seară, în cadrul slujbei Utreniei, să-i citim acatistul. În fiecare vineri din săptămâna a V-a a Postului Sfintelor Paşti, potrivit tradiţiei noastre bisericeşti, săvârşim Denia Acatistului Bunei Vestiri. Maica Domnului i-a ajutat întotdeauna pe creştinii dreptmăritori, aşadar, şi noi în Postul Mare ne rugăm Maicii Domnului să ne ajute să putem continua lupta cea bună, să ne ajute să putem continua urcuşul spre înviere, să mergem mai departe pe calea postului, ca la final să ne putem întâlni cu Fiul lui Dumnezeu, Care pentru noi, la plinirea vremii, S-a făcut fiu al Fecioarei Maria. O rugăm pe Maica Domnului să ne ocrotească, să ne ajute şi să ne acopere cu cinstitul ei acoperământ”. La final, toţi credincioşii prezenţi au fost miruiţi şi au primit iconiţe cu Răstignirea Domnului.