În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Denia Acatistului, la Catedrala mitropolitană din Sibiu
Un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat în seara de vineri, 27 martie, slujba Utreniei, în cadrul cărei a fost citit Acatistul Maicii Domnului.
Cunoscută sub denumirea „Denia Acatistului“, slujba religioasă a adunat numeroşi credincioşi din Sibiu şi împrejurimi, veniţi să se roage Maicii Domnului pentru mijlocire înaintea lui Dumnezeu, dar şi pentru ajutor duhovnicesc în perioada rămasă a Postului Mare. În soborul de preoţi s-au aflat slujitorii Catedralei mitropolitane şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi ai facultăţii menţionate. Credincioşii au primit binecuvântare şi s-au rugat împreună cu soborul slujitor ca Maica Preacurată să-i ajute să în viaţa lor duhovnicească.
Denia din vinerea săptămânii a cincea din Postul Sfintelor Paşti pregăteşte credincioşii pentru întâmpinarea celei mai înălţătoare perioade dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului, fiind un important popas duhovnicesc în urcuşul spiritual spre unirea cu Hristor, prin Sfintele Taine.
„Săptămâna a cincea din Postul Mare are în derularea slujbelor religioase două momente deosebite, în ziua de miercuri şi în cea de vineri. Dacă în prima din aceste zile se citeşte integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului, în cadrul Deniei, adică a Utreniei de sâmbătă. Slujbele acestea deosebite din Postul Mare ne îndeamnă la pocăinţă, la fapte bune, la milostenie şi la cinstirea Preasfintei Treimi şi a sfinţilor, Maica Preacurată fiind cea care mijloceşte în chip deosebit pentru noi înainte Fiului ei, Mântuitorul Hristos“, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. (Ştefan Mărculeţ)