În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Denia Canonului Mare la Catedrala Patriarhală
Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârșită, potrivit rânduielii, ieri-seară în bisericile ortodoxe din țara noastră. La Catedrala Patriarhală din București, această slujbă specială din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paşti a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezența a numeroși credincioși bucureșteni. Canonul de Pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul s-a citit integral miercuri-seară, în cadrul slujbei Utreniei zilei de joi. Cântările canonului sunt un imbold pentru continuarea ostenelilor ascetice, pentru intensificarea rugăciunii și practicarea pocăinței adevărate în perioada rămasă din Postul Mare. În cadrul slujbei Deniei de ieri-seară, la mănăstiri, catedrale și unele biserici parohiale s-a citit şi Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Canonul cel Mare se citește în patru părți și în prima săptămână a Postului Mare, la slujba Pavecerniței Mari. Mâine, 31 martie, în bisericile ortodoxe va fi oficiată Denia Acatistului Bunei Vestiri. Revenim cu detalii în ediția de mâine.



.jpg)
