Denia din Sfânta și Marea Joi la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală, credincioșii bucureșteni au participat, în seara zilei de miercuri, 1 mai, la Denia Sfintei Joi din Săptămâna Pătimirilor Domnului. A patra slujbă de acest fel a Săptămânii Mari a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, iar la final pr. prof. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a rostit un cuvânt de învățătură.

Textele liturgice și sinaxarul acestei slujbe au amintit de patru evenimente deosebite din ultima parte a vieții pământești a Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie; rugăciunea mai presus de fire din Grădina Ghetsimani și începutul Pătimirilor prin trădarea și vinderea Domnului de către Iuda Iscarioteanul.

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul deniei, părintele George Grigoriță a prezentat semnificația acestor patru evenimente comemorate astăzi, afirmând că cel dintâi constituie o profundă pildă de smerenie, virtute necesară oricărui creștin în urcușul său spiritual: „Spălarea picioarelor, cu care începe sinaxarul și care este prezentată doar în Evanghelia după Ioan, era în acea epocă nu doar o necesitate, oamenii mergând fie desculți, fie doar cu sandale, pe un teren prăfuit și murdar, ci constituia și un prim semn de smerită ospitalitate și de mare respect, precum și un act de cult pentru slujitorii Legii Vechi. De obicei, în acea epocă, spălarea picioarelor era făcută de sclavi sau de slujitorii din casă. Vedem, așadar, că după ce acceptase ca femeia cea păcătoasă să Îi spele picioarele, acum Hristos spală picioarele ucenicilor Săi, oferindu-Se ca pildă de adevărată și profundă smerenie pentru ca Apostolii să Îi poată urma exemplul. Cel dintâi Se face ultimul. Dumnezeu Fiul Se smerește în fața făpturii create, neexcluzându-l de la spălare pe ucenicul despre care știa că Îl va vinde și arătând, astfel, că există și un alt nivel al smereniei, anume smerenia dumnezeiască. Mai mult, sinaxarul ne spune că Iuda a fost primul căruia Hristos i-a spălat picioarele pentru a-l îndemna astfel la pocăință. Iuda acceptă fără nici o împotrivire acest act, deși era conștient de ceea ce voia să facă în continuare. Pe de altă parte, Petru, rămas ultimul, refuză inițial să îi fie spălate picioarele și acceptă doar după ce Hristos îi spune că «Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine» (Ioan 13, 8). Acest paralelism contrastant între Iuda și Petru este surprins insistent de cântările deniei din această seară pentru a ne oferi o utilă pedagogie spirituală. Precizarea imnografului că, prin spălarea picioarelor, Hristos i-a îndreptat pe Apostoli să meargă pe calea cea dumnezeiască ne învață și pe noi astăzi că siguranța unui drum corect în viața spirituală este condiționată de virtutea smereniei. Practica spălării picioarelor s-a păstrat în creștinism încă din primele secole, fiind inclusă la finalul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi. Ea are un înțeles tainic, în sensul necesității curățirii fizice și spirituale a omului înainte de a se apropia de Sfânta Euharistie. Pregătirea sufletească a fiecăruia dintre noi se face prin Taina Pocăinței, în care ne mărturisim smerit păcatele pentru a ne curăți și a primi iertarea pentru ele și totodată binecuvântarea pentru a ne împărtăși cu Sfânta Euharistie”.