În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Deschiderea anului școlar la Grădinița „Buna Vestire”
Peste 100 de copii preșcolari au început luni, 11 septembrie, noul an școlar la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române din București. Împreună cu părinții lor și cadrele didactice au participat la festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024, care a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum în cadrul căreia s-au înălțat rugăciuni pentru luminarea minții și binecuvântarea celor mici, precum și pentru sănătatea lor și a ostenitorilor instituției de învățământ. Noutatea din acest an este grupa mini sau de creșă, dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani.
Slujba de binecuvântare a fost săvârșită de părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, împreună cu părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, precum și alți slujitori.
La final, părintele prof. dr. Nicușor Beldiman a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Învățătura creștină - izvor de lumină și comuniune”.
Noutatea din acest an a instituției de învățământ preșcolar este înființarea unei grupe mini sau de creșă, dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani: „Astăzi încep școala 100 de copii la Grădinița «Buna Vestire». În cadrul celor trei grupe de grădiniță - mică, mijlocie și mare, sunt o parte, iar o altă parte sunt la grupa antepreşcolară sau de creșă, sau mini, cum îi mai spunem, grupă care pentru prima dată este deschisă începând cu acest an și este destinată copiilor între 2 și 3 ani. Mai sunt copiii de la after-school pentru clasele 0-IV, mulți dintre ei absolvenți ai acestei instituții, care au dorit neapărat să rămână în apropierea acestui loc minunat și să-și facă temele aici supravegheați de personalul grădiniței, after-ului și creșei, fiecare după vârsta lui. Începutul anului școlar coincide cu începutul anului bisericesc, pentru că așa cum atunci când Dumnezeu a făcut lumea a făcut-o bună și fructele pomilor Edenului erau deja coapte, tot așa și în școală primim aceste roade ale dragostei familiilor și încercăm să contribuim la formarea și dezvoltarea lor în această perioadă inițială a activității lor școlare, foarte importantă din punct de vedere emoțional, a unor principii de viață și a unor informații care sunt foarte utile dacă sunt așezate în mintea și inimile lor așa cum se cuvine, ceea ce se întâmplă aici, la grădinița Patriarhiei Române”, ne-a spus părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.
De asemenea, Andreea Daniela Giurăscu, directoarea Grădiniței „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, ne-a vorbit despre caracterul acestei instituţii de învățământ și despre activitățile educaționale desfășurate aici, care au în vedere şi dobândirea de către copii a unor frumoase valori religios-morale creştine: „Ca în fiecare an, copilașii participă la toate activitățile pe care le întreprindem în cadrul acestei grădinițe, având un program atât educațional moral-creștin, cât și în ceea ce ține de educația privitoare la societate și lumescul acestei vieți prin programa tradițională pe care o urmăm”.
Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române este situată pe strada Episcop Chesarie, la numărul 9, sector 4.