Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Deschiderea anului şcolar la seminariile teologice din Suceava şi Huşi
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" din Suceava a avut loc luni, 17 septembrie, deschiderea noului an şcolar. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a adresat un cuvânt de învăţătură elevilor seminarişi. Tot luni, la Catedrala episcopală din Huşi a avut loc deschiderea anului şcolar 2012-2013 pentru elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. La slujba de Te Deum, precedată de Sfânta Liturghie, a participat Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, părinţii profesori şi elevii seminarişti. "Preasfinţitul Corneliu a transmis elevilor un cuvânt de învăţătură în care a urat "bun venit" seminariştilor la şcoală. Apoi s-au deschis cursurile la clase de către părinţii diriginţi. În zilele următoare va începe programul normal al orelor de curs. Nădăjduim că în acest an şcolar elevii noştri se vor pregăti mai bine decât au făcut-o până acum, iar profesorii vor depune acelaşi efort ca şi în anii anteriori", a spus pr. prof. Andrei Zăgan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. (C. Ciofu)



.jpg)
